Victorie pentru DIICOT la Tribunalul Bucuresti: 13 persoane arestate

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 27-04-2015

Actualizat: 27-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tribunalul Bucureşti a decis luni arestarea preventivă a 13 persoane reţinute de procurorii DIICOT, suspectate că făceau parte dintr-o grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat duminică 42 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Bârlad, Bacău, Piteşti, Galaţi şi Constanţa în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani, prejudiciul total cauzat fiind de aproape 15 milioane de dolari.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 16 laptopuri şi telefoane mobile folosite în activitatea infracţională, 2 kg de aur în lingouri, tablouri şi suma de 150.000 euro.

"În cauză, exista suspiciunea rezonabilă că în perioada februarie - decembrie 2013, grupul infracţional organizat, format din peste 52 de persoane, cetăţeni români şi străini, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat retrageri frauduloase de numerar (peste 34.000 de operaţiuni), în 24 de state, respectiv SUA, Belgia, Canada, Columbia, Republica Dominicană, Egipt, Estonia, Germania, Indonezia, Italia, Japonia, Letonia, Malaezia, Mexic, Pakistan, România, Rusia, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, în valoare de peste 15.000.000 de USD", se arăta într-un comunicat de presă transmis de DIICOT.

Potrivit DIICOT, liderii grupării au accesat în mod neautorizat sistemele informatice ale unor instituţii bancare, obţinând astfel datele unor carduri aferente conturilor unor mari corporaţii iar, ulterior, respectivele date erau inscripţionate pe carduri clonate şi distribuite către alţi membri ai grupării.

Operaţiunea de retragere de numerar de la bancomate se efectua în mod organizat, într-un interval de timp stabilit, în zilele nelucrătoare ale băncilor. Membrii grupării efectuau retrageri frauduloase de numerar, concomitent, de la bancomatele unor instituţii bancare din Japonia, Anglia, Germania, Italia, Spania, Belgia şi România.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri