DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Victorie pentru selecţionata Finlandei impotriva Danemarcei în meciul marcat de problema medicală a lui Eriksen

euro 2020

Reprezentativa Danemarcei a fost învinsă, sâmbătă, la Copenhaga, cu scorul de 1-0, de selecţionata Finlandei, într-un meci din grupa B a Campionatului European de fotbal. Finlandezii sunt debutanţi la Euro.

Golul a fost marcat de Pohjanpalo, în minutul 59.

În minul 74, danezul Hojbjerg a ratat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Arajuuri la Poulsen, scrie News.ro.

Meciul a fost marcat de o întrerupere de aproape două ore, cauzată de problema medicală suferită de danezul Christian Eriksen. Acesta s-a prăbuşit pe teren spre primei reprize şi a avut nevoie de manevre de resuscitare mai multe minute, după care a fost transportat la spital. UEFA a anunţat că jucătorul este în stare stabilă.

Jocul s-a reluat cu ultimele patru minute ale primei reprize, iar pauza a fost de doar cinci minute. În momentul în care danezii au intrat pe teren pentru încălzire, înainte de reluarea jocului, fotbaliştii finlandezi i-au aplaudat.

Danemarca: Schmeichel – Wass (Larsen ’76), Kjaer (Vestergaard ’63), Christensen, Mahle – Eriksen (Jensen ’43), Hojbjerg, Delaney (Cornelius ’76) – Poulsen, Wind (Olsen ’63), Braithwaite. Selecţioner: Kasper Hjulmand.

Finlanda: Hradecky – Toivio, Arajuuri, O’Shaughnessy – Raitala (Vaisanen ’90), Lod, Sparv (Schuller ’77), Kamara, Uronen – Pohjanpalo (Forss ’84), Pukki (Kauko ’77). Selecţioner: Markku Kanerva.

Meciul a fost arbitrat de englezul Anthony Taylor.

În aceeaşi grupă are loc, sâmbătă, şi partida Belgia – Rusia. Meciul a început la ora 22.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.