VICTORIE pentru Simona Halep în Dubai! Românca a făcut spectacol cu Eugenie Bouchard

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-02-2019

Actualizat: 19-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter/ WTA

Simona Halep (locul 2 WTA) a învins-o marţi, în două seturi (7-6, 6-4) pe canadianca Eugenie Bouchard (locul 79 WTA), în turul al doilea al turneului de tenis din Dubai.

Acesta a fost primul meci pentru Simona Halep la turneul de la Dubai, ea având liber în turul I. Bouchard, cea care a primit un wildcard, a trecut în prima rundă de  Vera Lapko, 60 WTA, scor 6-3, 6-4.

CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ: Ciocolata, mai eficientă împotriva răcelii decât medicamentele

În faza următoare, Halep o va întâlni pe câştigătoarea duelului dintre chinezoaica Lin Zhu (locul 107 WTA)şi  ucraineanca Lesia Tsurenko (locul 23 WTA), pe care a eliminat-o în faza optimilor la Doha, în urmă cu o săptămână.

Simona Halep s-a impus greu în primul set, la tie-break. Halep și Bouchard au alternat momentele bune de joc, în care au dominate, cu momentele în care au fost depășite, notează gsp.ro.

La 3-2, Simona a făcut primul break al meciului, dar imediat Bouchard a avut o tresărire și a făcut rebreak-ul. După aceea, cele două jucătoare au mers cap la cap și game-ul a ajuns în tie-break, unde Simona a jucat mai bine. Halep a forțat și a câștigat primul set.

Simona Halep a început furtunos și setul doi. Jucătoarea noastră a reușit un break în primul game. Până la finalul setului, Bouchard nu a putut să îi pună probleme româncei, care a servit excelent. Astfel, Simona Halep s-a menținut în avantaj și și-a asigurat victoria și calificarea în turul III.

CITEȘTE ȘI: Eşti victimă sigură! Magazinele au tehnici prin care te manipulează să cheltuieşti mai mult .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri