Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victorie grea a Simonei Halep, la Indian Wells: A fost UMILITĂ, în primul set, de locul 165 mondial

www.digisport.ro
Simona Halep

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 1-6, 7-6 (3), 6-2, pe jucătoarea americană de 19 ani Caroline Dolehide, locul 165 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

În primul set Halep a fost surclasată de o sportivă corpolentă, dar cu o iuţeală în deplasare şi cu lovituri impresionante. Dolehide a jucat cu o dezinvoltură caracteristică unei jucătoare de top, cu serviciu puternic şi precis, cu mingi lungi, bine puse pe linie sau în apropierea ei, cu unghiuri deschise, cu agresivitate, cu veniri la fileu inspirate. A fost practic pe tot terenul, a reuşit retururi şi lovituri surprinzătoare, făcând din liderul WTA o jucătoare de pluton. Împinsă tot timpul în spatele terenului, obligată să lovească din mişcare, românca a părut sufocată de jocul exuberant al adversarei. În plus, serviciul slab şi numeroasele greşeli au contribuit şi ele la succesul rapid şi clar al americancei, din primul set.

Citește și: Acum s-a aflat! Ce operație a suferit relativ recent Nicoleta Luciu

Simona Halep a echilibrat jocul în setul al doilea, pe care putea să-l câştige mai repede decât în tie-break. Însă pentru acest lucru a trebuit să muncească şi să alerge din greu, să lupte pentru fiecare minge, să nu cedeze psihic, pentru că Dolehide, deşi mai risipitoare decât în primul set, nu a slăbit foarte mult ritmul. Însă consistenţa serviciului americancei a scăzut, la fel rapiditatea cu care s-a deplasat pe teren, iar acesteau fost promt speculate de Halep. După ce a fost egalată la seturi, curajoasa jucătoare americană s-a prăbuşit din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi al câlităţii şi forţei loviturilor, astfel că Simona Halep nu a ratat momentul să încheie repede setul şi meciul.

Setul I a început cu cinci mingi de break ratate de Simona Halep. Dolehide a pus cu greu primul ghem de tabelă, dar apoi s-a dezlănţuit asupra rivalei. Halep a existat în acest set numai în ghemul al patrulea, în care a salvat două mingi de break, de 0-4. A fost 6-1, în 32 de minute, pentru americancă.

Citește și: Micul Hagi a dat lovitura! Ce contract profitabil i-a obținut tatăl său

Setul secund a fost extrem de disputat. Halep a ţinut de această dată pasul cu adversara, iar la 3-2 a reuşit primul ei break în acest meci, după ce în pauza anterioară i-a solicitat sfatul antrenorului Darren Cahill. Australianul i-a cerut mai multă agresivitatea cu lovitura de rever şi o mai bună poziţionare în teren, iar Halep s-a desprins mai întâi la 4-2, apoi, după rebreak-ul rivalei, la 5-3. La acest scor a servit pentru set, dar nu a putut să-l închidă. Mai mult, Dolehide a egalat la 5, iar setul a mers apoi în tie-break, în care Halep a servit foarte bine şi şi-a pierdut doar o dată serviciul, reuşind să închidă cu 7-6 (3), după o oră şi 36 de minute.

Dolehide nu a mai reuşit nimic în decisiv, iar Halep a defilat, după ce a cedat doar un ghem, la 3-0, pe propriul serviciu, şi altul la 5-1, terminând o partidă dificilă cu 6-2, în două ore şi cinci minute.

Citește și: O sumă uriașă! Cât câștigă Simona Gherghe de la Acces Direct în fiecare lună

În faza următoare, Simona Halep va evolua pentru prima dată cu chinezoaica Qiang Wang, locul 55 WTA, care a produs surpriza, eliminând-o pe jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, cu 6-1, 6-2, în 70 de minute.

Calificarea în optimile de finală este recompensată la Indian Wells cu un premiu 88.135 de dolari şi cu 120 de puncte WTA.

Citește și: Care a fost cea mai virală știre despre Congresul PSD! Atracția de la CEX

Simona Halep a câştigat ediţia din 2015 a turneului de la Indian Wells, iar anul trecut a fost eliminată în turul al treilea, de jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, cu scorul de 6-3, 6-3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.