Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Panathinaikos, într-un meci din etapa a XIV-a a campionatului Greciei, în care cele două grupări au avut câte un jucător eliminat.
Golurile au fost marcate de Pelkas ‘8, ’51, Koulouris ’68 (penalti) şi Prijovic ’77, anunță News.ro.
De la Panathinaikos a fost eliminat Insua, în minutul 66. PAOK a rămas, de asemenea, cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Mak, în minutul 79.
Echipa lui Răzvan Lucescu ocupă locul doi în clasament, cu 28 de puncte (opt victorii, patru remize, două înfrângeri). Lider este Olympiakos, cu 29 de puncte.
Comentează