DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO| Lava vulcanului de pe insula spaniolă La Palma a ars 258 de hectare şi a distrus 589 de construcţii

la palma vulcan

Un nou flux de lavă care coboară din vulcanul insulei spaniole La Palma, mai fluid decât cele anterioare, avansează rapid spre municipiul Tazacorte şi se situează la aproximativ 1.000 de metri distanţă de mare, relatează marţi EFE.

Surse municipale au informat că lava este pe punctul de a pătrunde în Tazacorte, după ce vulcanul şi-a reluat luni activitatea la ora 18:00 GMT, după o scurtă pauză.

Fluxul de lavă este mult mai fluid decât cel care s-a scurs de-a lungul săptămânii trecute, astfel încât avansează mai repede.

În prezent, există două guri de scurgere active: una în craterul principal al vulcanului şi alta, deschisă mai jos, prin care se scurge lavă la o temperatură mai ridicată şi mai fluidă care ar putea ajunge mai repede la mare, decât celelalte două fluxuri de lavă existente.

Potrivit Institutului de Vulcanologie din Insulele Canare (Involcan), lava din acest nou flux este mai fluidă şi de "tip hawaian".

Fluxul de lavă a întâlnit în drumul său un obstacol, muntele Todoque, astfel încât s-a împărţit în trei cursuri, din care unul se scurge pe unul dintre versanţi, iar celelalte două s-au oprit, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit sistemului european de observare terestră Copernicus, suprafaţa afectată de lavă este în continuă creştere. Lava a acoperit deja 258 de hectare de teren şi a afectat 686 de construcţii, dintre care 589 au fost distruse total.

Potrivit informaţiei actualizate a Departamentului de Securitate Naţională (DSN) din Spania, erupţia nu a afectat semnificativ calitatea aerului.

Populaţia din zonele afectate a fost însă sfătuită să rămână în interior, ca urmare a riscului căderii de cenuşă şi să respecte distanţa de excludere de 2.5 km în jurul centrelor de emisie pentru a evita pericolul exploziilor piroclastice şi emanaţiilor de gaze.

Aeroportul din insulă este funcţional, deşi nicio companie aeriană nu a operat vreun zbor în cursul zilei de luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.