Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Liderul partidului olandez Uniunea Creştină a uitat în tren un proiect de acord pentru formarea coaliţei de guvernare

netherlandsnewslive.com
Gert-Jan Segers

Liderul unui partid care participă la negocierile în desfăşurare pentru formarea unui nou guvern în Olanda a uitat în tren un proiect al unui acord de coaliţie redactat de liberalii premierului în exerciţiu Mark Rutte şi de creştin-democraţi, document care a ajuns în mâinile presei, relatează miercuri agenţia EFE.

Este vorba despre Gert-Jan Segers, liderul partidului Uniunea Creştină (CU), partener în actualul guvern interimar şi participant la negocierile pentru formarea unui nou executiv în urma alegerilor desfăşurate în luna martie.

''Este lucrul cel mai stupid care ţi se poate întâmpla. Am călătorit cu trenul dus-întors la Haga. Este un mod plăcut de a călători şi aproape întotdeauna merge bine, dar acum lucrurile au mers foarte rău. Sunt o fiinţă umană şi am făcut ceva cu adevărat stupid. Îmi cer scuze!'', a scris politicianul olandez pe Twitter.

El mai mărturiseşte că, după ce şi-a dat seama că a uitat documentul în tren, a sperat că acesta va fi găsit de personalul de curăţenie şi totul va rămâne aşa; însă în final l-a găsit un pasager care l-a trimis cotidianului De Volkskrant, acesta publicându-l.

Partidele implicate în negocieri susţin că respectivul document nu joacă cu adevărat un rol în discuţiile în desfăşurare şi că a fost elaborat în septembrie, când nu era clar dacă Uniunea Creştină va face parte din viitorul executiv. Totuşi, liderul acestui partid îl avea asupra sa cu trei săptămâni în urmă, când l-a uitat în tren. El susţine că îl consulta ''în scop informativ'', în timp ce premierul Rutte afirmă că ''există mereu multe documente care circulă între partide, aşa că acesta nu spune nimic în mod absolut'', relatează Agerpres.ro.

Documentul nu este suficient de elaborat pentru a putea fi considerat o schiţă a acordului de guvernare şi pare a fi mai degrabă un proiect cu idei. Acesta arată de exemplu că Partidul Poporului pentru Libertate şi Democraţie (VVD), formaţiunea premierului Rutte, şi partidul Apelul Creştin-Democrat (CDA) susţin primirea mai multor imigranţi şi o politică ambiţioasă de protejare a mediului, printre alte măsuri.

După alegerile din martie, diferitele partide olandeze au încercat să-şi apropie poziţiile pentru a forma o majoritate, dar diferenţele ideologice dintre ale au adus toate discuţiile într-un punct mort. Prin urmare, cele patru partide care formează actualul guvern au decis să încerce să ajungă la un acord pentru continuarea coaliţiei. La sfârşitul lunii septembrie Uniunea Creştină şi formaţiunea progresistă D66 au acceptat astfel să negocieze cu VVD şi CDA. Cele patru partide au de atunci câteva întâlniri în fiecare săptămână şi au stabilit ca obiectiv să ajungă la un acord înainte de Crăciun.

Neglijenţa liderului partidului Uniunea Creştină nu este prima prin care se remarcă un politician olandez. În octombrie anul trecut, o scăpare a ministrului olandez al apărării de la acea vreme i-a permis unui jurnalist să se infiltreze la o reuniune online a miniştrilor europeni ai apărării. Fără să-şi dea seama, titulara olandeză a Apărării, Ank Bijleveld, a postat pe Twitter o fotografie care conţinea şi o parte a codului de acces la teleconferinţă, iar jurnalistul respectiv a reuşit să descopere şi cifrele din cod care lipseau şi să acceseze reuniunea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.