Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Nicuşor Dan: 'PMB nu plăteşte pentru lucrările din Centrul Istoric, acestea fiind executate în baza garanţiilor'

Spotmedia
Nicusor Dan

Primăria Capitalei nu plăteşte bani pentru lucrările din Centrul Istoric, acestea fiind executate de către firme în baza garanţiilor, anunţă primarul Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan.

"Se lucrează deja în mai multe zone - în zona Hanul lui Manuc, dar şi pe strada Lipscani (zona statuii Lupoaica) sau pe strada Şelari. Lucrările vor dura câteva săptămâni, astfel încât în a doua jumătate a lunii iunie vom finaliza reparaţiile pe care ni le-am propus pe toate cele 14 străzi. Fiind vorba de lucrări executate de firmele Apolodor şi Delta ACM în baza garanţiilor, Primăria Generală nu plăteşte bani pentru ele. Simultan cu aceste lucrări, reparăm sau înlocuim mobilierul urban din Centrul Vechi", scrie edilul general, pe Facebook, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, timp de mulţi ani nu s-a făcut "nicio intervenţie serioasă" la infrastructura străzilor din Centrul Vechi. Lucrările începute luni vizează refacerea pavajului şi reabilitarea elementelor de mobilier.

"Suntem în zona Lipscani sau Centrul Istoric - o zonă foarte circulată de bucureşteni şi de turişti. Avem un pavaj, în special din piatră cubică, pus în 2012. Nu s-a mai intervenit de atunci, nu s-a mai făcut niciun fel de mentenanţă. Acum, cu firmele cu care suntem încă în garanţie, lucrăm la reabilitarea pavajului şi într-o lună, din momentul acesta, o să avem pavajul reabilitat. Şi totodată reabilitate şi elementele de mobilier: băncuţe şi jardiniere", a arătat Nicuşor Dan, într-un mesaj video ataşat postării.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.