DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO| SUA anunță că Statul Islamic a comis dublul atentat sinucigaș din Kabul: Sunt peste 70 de morți și cel puțin 100 de răniți

abc27.com
john kirby pentagon

Dublul atentat sinucigaş comis joi în apropierea Aeroportului din Kabul este opera filialei afgane a reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă un oficial guvernamental de la Washington, citat de agenţia Associated Press.

RIA Novosti, care citează o sursă din Ministerul Sănătății din Afganistan, raportează o creștere a numărului de morți în atacul terorist la 70, iar numărul răniților - peste 100.

Două explozii au avut loc, joi după-amiază, la Punctul de acces "Abbey" al Aeroportului internaţional din Kabul şi la Hotelul Baron, situat în apropiere.

Citește și: VIDEO Cel puțin 13 morți în atentatul de pe aeroportul din Kabul: Soldați americani răniți în deflagrație

"Putem confirma că explozia de la Punctul de acces Abbey a fost rezultatul unui atac complex soldat cu numeroase victime americane şi afgane. De asemenea, putem confirma cel puţin încă o explozie la Hotelul Baron, situat la distanţă mică de Punctul de acces Abbey", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, potrivit Mediafax.ro.

Un alt oficial de la Washington a declarat, sub protecţia anonimatului, că atacurile sinucigaşe par a fi opera filialei afgane a reţelei teroriste Stat Islamic.

Citește și: VIDEO| S-a aflat cauza exploziei de pe aeroportul din Kabul

Oficiali americani cred că gruparea ISIS-Khorasan se află în spatele acestor atacuri, afirmă o sursă citată de Reuters ce are cunoştinţă de discuţiile despre Afganistan din Congresul SUA.

O a doua sursă guvernamentală americană familiară cu activitatea serviciilor de informaţii afirmă că, în timp ce SUA investighează exploziile de la Kabul, acestea poartă ''toate amprentele'' unui atac comis de respectiva grupare.

ISIS-Khorasan, sau Statul Islamic al Khorasan (ISKP), o grupare constituită din transfugi talibani în provincia Khorasan, este considerată chiar mai radicală decât talibanii care au preluat puterea în Afganistan pe 15 august şi se află în conflict cu aceştia.

Atacurile survin în timp ce statele implicate în operaţiunile de evacuare de la Kabul se grăbesc să efectueze ultimele zboruri după ce Statele Unite avertizaseră asupra iminenţei unui atac terorist asupra aeroportului. Ambasada SUA la Kabul le-a transmis miercuri cetăţenilor americani o atenţionare să nu se apropie de aeroport, din cauza unor ''ameninţări de securitate''.

Degradarea situaţiei de securitate din capitala afgană a determinat statele participante la aceste operaţiuni de evacuare să anunţe încheierea lor chiar înainte de 31 august, data la care SUA au confirmat că-şi vor retrage din Afganistan ultimele efective militare, concentrate acum pe aeroportul din Kabul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.