VIDEO| PF Daniel a răspuns la întrebările primite de la participanții la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna

Patriarhul Daniel a răspuns luni la întrebările primite de la participanții la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Prima s-a referit la posibilitatea unei revigorări a idealurilor tinerilor și a implicării lor în societate, în condițiile în care există o majoritate tăcută, care nu se manifestă. „Cărbune din cărbune se aprinde”, a răspuns Părintele Patriarh, citându-l pe Sf. Ioan Damaschinul.

Întrebarea Alexandrei Tănase, studentă din București:

„Serbarea de la Putna de anul acesta a adunat câteva sute de tineri. Cu siguranță că nu suntem singurii care împărtășim valorile de credință, unitate și dragoste de neam, însă nu știu dacă putem vorbi de o majoritate. Considerați că există premisele în societatea românească actuală pentru o revigorare a vieții studențești și a idealurilor tinerilor?”

Părintele patriarh i-a răspuns, printre altele:

• „Nu întotdeauna tinerii entuziaști și înnoitori în gândire și în acțiune au fost majoritari.”
• „Trebuie să avem totdeauna speranță, să avem dialog și să nu ne gândim totdeauna dacă avem majoritate sau nu avem, ci dacă avem dreptate sau nu, dacă ne aflăm în adevăr și în dreptate și dacă dorim binele țării noastre și al poporului nostru, și nu doar un aranjament pentru un succes personal, individual”, relatează Basilica.ro.
• „Sunt și tineri care poartă un ideal nu totdeauna exprimat și articulat suficient, dar care este într‑o stare latentă sau într‑o stare de posibilă manifestare atunci când sufletul este stimulat de alți tineri.”
• Patriarhul a mai amintit de revigorarea spirituală din România post-1989, când o mulțime de tineri intrau în monahism sau creau organizații ale societății civile, prin care făceau bine și promovau mesajul creștin în societate.
• „Entuziasmul acela a arătat că există, după o perioadă de restricții, de suferință, și dorința de a răspunde chemării lui Dumnezeu la libertate”, a concluzionat Preafericirea Sa.
• „Problema mare în perioada comunismului era întrebarea aceasta: «Cum obținem libertatea?» Acum, problema cea mai mare a noastră, a tuturor, este «Ce facem cu libertatea noastră?»”, a mai subliniat părintele patriarh.

Redăm în continuare răspunsul integral oferit de Patriarhul Daniel la prima întrebare pe care a primit-o la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Intertitlurile aparțin redacției.

Să nu ne gândim dacă avem majoritate, ci dacă ne aflăm în adevăr

Răspunsul patriarhului la prima întrebare primită la Congresul Studențesc Aniversar de la Putna

Desigur că există premise, și acestea se pot realiza, se pot concretiza prin dialog și cooperare între tineri. Nu întotdeauna tinerii entuziaști și înnoitori în gândire și în acțiune au fost majoritari, după cum se vede și în istoria țării noastre când a început mișcarea de unificare a Moldovei cu Țara Românească. Unioniștii erau o minoritate la început, dar această minoritate foarte activă a fost susținută de oamenii Bisericii și s‑au încurajat unii pe alții și au ajuns să fie suficient de convingători.

Frații Scriban, de exemplu, care erau clerici, au predicat despre unire pe înțelesul oamenilor, au publicat broșuri pe care le‑au răspândit prin parohii, prin piețe, pentru că lipsea atunci televiziunea. Ei au răspuns la întrebările: „Ce îți aduce ție neunirea?” și „Ce îți aduce unirea?” – care sunt avantajele când cele două țări vor fi reunite? Așa s‑a început, mai întâi cu un nucleu care a conștientizat necesitatea și momentul istoric, și apoi s‑a dezvoltat.

Există perioade în care se afirmă entuziasmul tineretului, există perioade de stagnare a entuziasmului și apoi de revenire, depinde de context și de sensibilitatea persoanelor.

De aceea, noi spunem că în Biserică nu avem decât tineri de vârste diferite, pentru că tinerețea nu se măsoară cu vârsta biologică, ci cu intensitatea entuziasmului. Sunt oameni în vârstă foarte entuziaști în ceea ce privește susținerea activităților misionare ale Bisericii și sunt tineri apatici, parcă ar fi mai rău decât bătrânii neputincioși din punct de vedere fizic.

„Cărbune din cărbune se aprinde”: Puterea minorității entuziaste

Deci, trebuie să avem totdeauna speranță, să avem dialog și să nu ne gândim totdeauna dacă avem majoritate sau nu avem, ci dacă avem dreptate sau nu, dacă ne aflăm în adevăr și în dreptate și dacă dorim binele țării noastre și al poporului nostru, și nu doar un aranjament pentru un succes personal, individual.

Într‑o perioadă de grea încercare, ne spune Sfânta Scriptură, sub influențe străine în Israel, prin căsătoria regelui evreu cu o regină venită din altă țară, din Fenicia, a fost schimbată credința tradițională într‑un singur Dumnezeu cu idolatria și se închinau foarte mulți zeului Baal.

Atunci, Sfântul Proroc Ilie a fost singurul om în vremea aceea care s‑a împotrivit în mod deschis familiei regale și se cunoaște toată istoria: cum s‑a rugat și s‑a închis cerul trei ani și șase luni și nu a mai plouat.

A fost o atenționare din partea lui Dumnezeu pentru rătăcirea poporului. La un moment dat, aproape deznădăjduit, sau foarte întristat că era singurul luptător, Sfântul Proroc Ilie i‑a spus lui Dumnezeu: „Doamne, eu am rămas singur fidel”. Și Dumnezeu i‑a răspuns: „Nu ești singur, mai există încă 7.000 de bărbați care tainic au păstrat credința și nu s‑au închinat lui Baal”, zeului străin.

Există o manifestare uneori a fidelității în mod manifest, deschis, și există o fidelitate, o credincioșie, o rămânere în convingerile puternice și în dorința de realizare a unui ideal într‑un mod mai discret.

De aceea, nu întotdeauna oamenii au aceeași manifestare, chiar și când au același ideal.

În timpul comunismului au fost mulți oameni care au avut o credință puternică și au rezistat în timpul persecuțiilor și în timpul tratamentului foarte inuman din închisori, dar aceștia nu avuseseră înainte manifestări de prea multă evlavie. Nu erau atât de practicanți, dar și‑au păstrat convingerile profunde chiar dacă nu manifestau în exterior tot ceea ce simțeau.

Deci, în privința aceasta sunt și tineri care poartă un ideal nu totdeauna exprimat și articulat suficient, dar care este într‑o stare latentă sau într‑o stare de posibilă manifestare atunci când sufletul este stimulat de alți tineri.

De aceea, așa cum spunea Sfântul Ioan Damaschinul, „cărbune din cărbune se aprinde”. Dacă ai prieteni credincioși, ai prieteni iubitori de Dumnezeu și de popor, atunci ei îți transmit flacăra credinței încetul cu încetul, nu neapărat printr‑o îndoctrinare, ci prin prezență și prin modul de a fi.

Starea sufletului contează mai mult

Există posibilitatea de a‑i influența pe cei din jur prin cuvânt și prin tăcere, dar contează foarte mult modul de a fi prezent și modul de a simți.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că, înaintea Predicii de pe Munte, se spune că Iisus Hristos, deschizându‑Și gura Sa, a început a învăța. Și [Sf. Ioan Gură de Aur] zice: „Vezi că El învăța și altfel decât prin cuvânt”. Învăța numai prin faptă, prin prezență, prin vindecări și prin prezența sfințeniei Lui.

Când a scos demonii din oamenii posedați din Gadara nu a scos nici un cuvânt, El nu a vorbit cu demonii sau cu oamenii demonizați. Dar demonii din oamenii demonizați au zis: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, de ce ai venit să ne chinuiești înainte de vreme?”

Păi, dacă nici nu i‑a certat, cum i‑a chinuit? Prin prezență. Prin contrastul dintre sfințenia Lui, prin contrastul dintre bunătatea Lui și răutatea demonilor. Deci, starea sufletului uneori contează mult mai mult, uneori mai mult decât cuvântul. Există multe feluri de a învăța unii de la alții și de a ne sensibiliza.

Entuziasmul spiritual de după căderea comunismului

Închei răspunsul la această întrebare reamintind ce a fost după Revoluția din Decembrie 1989. Ce s-a întâmplat cu tineretul nostru, care nu a făcut Religie în școală? De unde au învățat ei să rostească „Tatăl nostru” în plină stradă, să îngenuncheze, să spună „Cu noi este Dumnezeu”, dacă ei nu au fost învățați la școală? Bunicile și mamele și preoții de parohie, în mod discret, i-au educat.

Uneori pe ascuns au fost botezați o mulțime de copii și de tineri, mai ales când părinții lor ocupau funcții administrative și, ca să nu piardă funcțiile respective, nu arătau că sunt credincioși fervenți. Și atunci bunicile și rudele au botezat copiii.

Acești tineri au fost după Revoluție atât de entuziaști, încât – fiindcă tot ne aflăm într-o mănăstire – monahismul românesc a cunoscut o înnoire cu totul neașteptată. S-a înființat zeci și sute de schituri și mănăstiri noi până în anul 2000, când s-au obținut vizele pentru Occident. Atunci o mulțime de tineri au plecat afară, pentru că erau dornici să cunoască Occidentul după atâția ani de restricții.

Acest tineret de după schimbările din 1989 au avut un entuziasm rar întâlnit la alte țări. Mulțimea tinerilor s-a organizat în asociații de tineret, cu un entuziasm deosebit. Arată că știu să răspundă chemării acești tineri.

Ora de Religie

O mulțime de tineri care lucrează la Strasbourg, în Franța, în instituțiile europene – chiar și la Bruxelles, dar la Strasbourg mai mulți – merg în fiecare duminică la parohia ortodoxă românească de acolo. Și cineva întreba: De ce tinerii români sunt atât de evlavioși? Și atunci i s-a spus: „Noi suntem prima generație care a beneficiat de ore de Religie”.

Noi ne-am luptat foarte mult să reintroducem ora de Religie. Am adus două volume, acordul dintre stat și Biserică privind ora de Religie în landurile germane și am arătat ministrului învățământului de atunci, care era cam sceptic, și i-am spus: „Nu trebuie să luăm exemplul Franței laice, ci exemplul Germaniei, care are ore de Religie în școlile de stat și este și mai dezvoltată economic decât Franța”. Și atunci a zis: „Da, dacă asta ajută…” „Ajută, da.”

A fost o lucrare extraordinară. Dar a fost nevoie de 30.000 de profesori de Religie. Și atunci s-au făcut secții noi, care nu au existat niciodată în istoria învățământului românesc. Pe lângă Teologie Pastorală, s-au înființat secții de Teologie Didactică, care urmau să formeze profesori de Religie.

S-au mai adăugat după aceea Teologie și Asistență Socială și Teologie și Artă Sacră, pentru formarea de restauratori de icoane și de carte veche bisericească.

Deci entuziasmul acela a arătat că există, după o perioadă de restricții, de suferință, și dorința de a răspunde chemării lui Dumnezeu la libertate.

Problema mare în perioada comunismului era întrebarea aceasta: „Cum obținem libertatea?” Acum, problema cea mai mare a noastră, a tuturor, este „Ce facem cu libertatea noastră?” Nu cum o obținem, ci ce facem cu ea: ne apropiem mai mult de Dumnezeu, sau ne îndepărtăm? Suntem mai umani, mai buni, mai milostivi, sau suntem mai egoiști? Este dreptul la întrebare și gândire.

Mulțumim.