VIDEO '11 miliarde de euro doar pe dobânzi – cât o autostradă'. Avertismentul lui Ilie Bolojan

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-10-2025 19:20

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan avertizează că România va plăti în 2025 peste 11 miliarde de euro doar pentru dobânzile la creditele contractate în anii trecuți, sumă echivalentă cu costurile construcției autostrăzii Moldovei, proiectul strategic care ar urma să lege Bucureștiul de Pașcani. Șeful Guvernului a atras atenția că deficitul bugetar estimat pentru acest an, de 32 de miliarde de euro, a depășit cu mult proiecțiile inițiale din momentul elaborării bugetului și a criticat modul în care au fost prezentate datele financiare în trecut.

„Din păcate, s-a constatat, pe de o parte, că datele după care s-a construit bugetul de la începutul anului n-au corespuns la jumătatea anului, realităţii şi în toamnă ceea ce ştiam la jumătatea anului, din păcate s-a dovedit că nici atunci nu erau aceste date. Acest lucru s-a acumulat şi ca urmare a supraestimării unor venituri şi a subestimării unor costuri”, a afirmat Ilie Bolojan la Prima TV, conform news.ro.

Potrivit premierului, în şedinţa de guvern din această săptămână, s-au corectat cu aproape 40% costurile pe care România le plăteşte pentru dobânzi. 

Bolojan a afirmat că numai anul acesta România plăteşte, pentru dobânzi, echivalentul autostrăzii Moldovei,

„Gândiţi-vă că acest deficit, care înseamnă 32 de miliarde de euro anul acesta, ne obligă să plătim dobânzi, care reprezintă acoperirea creditelor contractate de România în anii trecuţi de aproximativ 11 miliarde de euro. Asta înseamnă, în termeni care sunt vizibili, autostrada care leagă Bucureştiul de Paşcani, înseamnă autostrada Moldovei, deci, într-un singur an doar din dobânzi. Şi atunci, pentru a trata lucrurile serios, este foarte important că atunci când anunţi nişte indicatori financiari, aceştia să fie validaţi peste un anumit timp de realitate. Dacă nu sunt validaţi de realitate, îţi pierzi credibilitatea în faţa creditorilor, în faţa partenerilor, în faţa societăţii. Şi, din păcate, trebuie să recunoaştem că prin ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani, trebuie să lucrăm mult la recâştigarea credibilităţii. Nu va fi uşor să ne recâştigăm credibilitatea, să oferim date predictibile, care să fie validate peste şase luni sau peste un an de zile. Când vom reuşi asta, înseamnă că am înţeles că gestiunea unei ţări este un aspect care ţine în primul rând de responsabilitate şi de seriozitate”, a adăugat primul ministru, la Prima Tv.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri