VIDEO UPDATE Accident grav pe un bulevard aglomerat din București: un motociclist a accidentat mortal un pieton. Traficul în zonă este blocat

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 14-10-2026 15:25

Actualizat: 14-10-2026 15:53

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: aepiot.ro

Un accident mortal a avut loc miercuri după-amiază pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff din București. Un pieton în vârstă de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o motocicletă, iar polițiștii au instituit restricții de circulație în zonă.

UPDATE

Brigada Rutieră a Capitalei a fost alertată în jurul orei 14:20, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la producerea accidentului pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff.

Potrivit informațiilor preliminare transmise de polițiști, în evenimentul rutier a fost implicat un motociclist în vârstă de 31 de ani.

Acesta circula pe Șoseaua Kiseleff dinspre strada Arhitect Ion Mincu către Piața Victoriei când, în împrejurări care nu au fost deocamdată stabilite, a lovit un pieton.

Pietonul, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a murit în urma accidentului.

Autoritățile nu au oferit, pentru moment, alte informații despre identitatea victimei și nici detalii privind circumstanțele în care aceasta se afla pe carosabil în momentul producerii accidentului.

Motociclistul nu a putut fi testat

Brigada Rutieră a precizat că motociclistul nu a putut fi testat cu aparatele din dotarea polițiștilor, din motive medicale.

Poliția nu a comunicat detalii suplimentare despre starea acestuia. Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor efectuate de autorități.

Restricții de circulație pe Șoseaua Kiseleff

În urma accidentului, traficul a fost restricționat pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff, pe sensul cuprins între strada Arhitect Ion Mincu și strada Monetăriei.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului și strâng probe pentru a reconstitui modul în care s-a produs impactul.

Ancheta urmează să stabilească atât cauzele accidentului, cât și împrejurările exacte care au dus la moartea pietonului.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un motociclist a fost rănit grav în urma accidentului, iar pietonul a intrat în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare, dar fără succes, potrivit unor surse judiciare.

Martorii care se aflau în zonă spun că impactul a fost deosebit de puternic.

SURSA video: amator

Google News
București
Temperatură17°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri