VIDEO| Accident grav în Pakistan: Cel puţin 20 de de persoane au murit

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 18-11-2022

Actualizat: 18-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cel puţin 20 de persoane, majoritatea copii mici, au murit şi 14 au fost rănite în accidentul unui microbuz pe un drum afectat de inundaţiile din vară în sudul Pakistanului, a anunţat vineri poliţia pakistaneză.

Printre morţi se numără 11 copii cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani, care cel mai probabil călătoreau în poala părinţilor lor, a declarat pentru AFP un responsabil al poliţiei locale, Khadim Hussain, informează Agerpres.

Vehiculul a ajuns într-un şanţ adânc umplut cu apă "pe un drum care a fost spălat de inundaţii" în provincia Sindh, a explicat el, adăugând că şoferul "nu a văzut semnalul ce indica drumul de ocolire".

Accidentele mortale sunt foarte frecvente în transporturile din Pakistan din cauza drumurilor proaste, a vehiculelor prost întreţinute şi conducerii imprudente.

O treime din ţară s-a aflat sub apă după inundaţiile catastrofale care au lovit Pakistanul în această vară. Peste 1.700 de persoane au fost ucise, opt milioane strămutate şi infrastructura a suferit pagube masive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri