Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Accident mortal, după ce două mașini s-au tamponat

O persoană a murit, iar o alta a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie produs, miercuri, pe raza localităţii Pătrăuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în urma coliziunii a două autoturisme, fiind implicate patru persoane, iar trei dintre acestea au fost rănite.

Citește și: Dr. Adina Alberts: Am informații că sunt mulți pacienți tratați cu medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în Covid

Două victime au rămas încarcerate, una fiind în stare de inconştienţă, iar salvatorii au declarat decesul acesteia.

A doua persoană care a fost descarcerată, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost transportată la spital, scrie agerpres.ro.

Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.

Citește și: Lovit de amnezie! La o săptămână după ce i-a făcut plecăciuni, Florin Cîțu și-a dat seama că e incompatibil cu Octav Bjoza

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora a venit un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citește și: Doliu în Poliția Română! Un șef de post a murit, după ce s-a infectat cu Covid-19 .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.