Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Alexandru Rafila confirmă că se vor impune noi RESTRICȚII, din cauza tulpinii africane: 'Trebuie să fim realiști, probabil că sunt și alte cazuri'

Facebook
Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, la şedinţa de la Palatul Victoria, se va face o analiză rapidă a situaţiei actuale, după confirmarea primelor două cazuri cu varianta OMICRON a coronavirus. Ministrul precizează că se vor lua măsuri pentru a fi încetinită răspândirea noii variante, întrucât oprirea ei nu este posibilă. Rafila a precizat, de asemenea, că una dintre cele două persoane infectate nu are deloc simptome, iar cea de-a doua are simptome minime – mici acuze, dureri în gât.

”Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri care pot fi luate, încât să limităm - nu putem să excludem -, dar să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România. E un lucru important de ştiut - trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină. În afară de faptul că este mai transmisibilă, avem extrem de puţine informaţii legate de evoluţia clinică a pacienţilor infectaţi cu această tulpină şi de eficacitatea răspunsului imun după boală sau după vaccinare faţă de această nouă tulpină. Ce putem să spunem, la categoria veşti bune, este legat de faptul că în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, chiar una dintre ele este asimptomatică.

Vom analiza în context european, avem un raport din partea MAE în ce priveşte diverse măsuri puse în aplicare şi în alte ţări din spaţiul european. Încercăm să facem în aşa fel încât să limităm sau să întârziem - pentru că despre asta este vorba, trebuie să fim realişti. Probabil că există în România şi alte situaţii de îmbolnăvire cu această tulpină. Gândiţi-vă că înaintea datei de 24 au intrat multe persoane, care probabil veniseră din spaţiul sud-african. Nu putem exclude acest lucru. Important este - şi toată lumea este de acord la nivel european sau al OMS - că măsurile care se iau sunt pentru încetinirea transmiterii, nu pentru eliminarea transmiterii şi lucrul acesta se vede prin faptul că marea majoritate a ţărilor din Europa au înregistrat astfel de cazuri.”, a spus Alexandru Rafila.

Premierul Nicolae Ciucă are, duminică, întâlnire la Guvern cu specialiştii din sistemul sanitar pentru a stabili măsurile care trebuie luate având în vedere că au fost confirmate deja primele două cazuri de infectare cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2. Întâlnirea este programată la ora 11.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.