VIDEO Ambasadorul Marius Lazurca, posibil în cărți pentru numirile de consilieri din Administrația Prezidențială: 'E o persoană potrivită'

Autor: Liana Ganea

Publicat: 15-09-2025 22:55

Actualizat: 15-09-2025 22:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Ambasada României în Mexic

Președintele României, Nicușor Dan, a explicat, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, de ce încă nu a făcut numirile pentru o serie de departamente-cheie din cadrul Administrației Prezidențiale, inclusiv Politică Externă, Afaceri Europene, Sănătate Publică, Educație, Politică Internă, Constituțional-Legislativ, Cultură, Climă și sustenabilitate, Departamentul de Comunicare Publică, precum și funcția de purtător de cuvânt.

Întrebat de jurnalista Sabrina Preda de ce aceste întârzieri, șeful statului a precizat că a fost concentrat în primele luni pe aspectele urgente legate de coaliție, deficit și reprezentarea externă. „Pe 26 septembrie se împlinesc patru luni, deci sunt aproape patru luni. Am nume pentru multe dintre aceste domenii. Rolul consilierilor este să consilieze președintele pe diferite teme. Până acum am fost prins în chestiuni urgente: coaliție, deficit, reprezentare externă. Abia în ultimele una-două săptămâni am avut puțin timp să reflectez la o distribuție echilibrată între consilieri. Este doar o chestiune de foarte scurt timp de acum înainte”, a declarat Nicușor Dan.

Chestionat insistent despre numele viitorilor consilieri și al purtătorului de cuvânt, președintele a evitat să ofere detalii, subliniind că dorește ca anunțul să fie făcut în bloc. „Doresc să fie un pachet consistent”, a spus acesta, refuzând să dezvăluie vreo nominalizare concretă: „Nu în momentul acesta, pentru că aș dezavantaja pe unii față de ceilalți.”

Totuși, în momentul în care Sabrina Preda l-a întrebat dacă ambasadorul rechema, Marius Lazurca, s-ar afla printre posibilele opțiuni, președintele a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi o variantă: „E o persoană potrivită.”

Astfel, deși lista oficială nu a fost încă anunțată, declarațiile președintelui lasă deschisă posibilitatea ca printre viitorii consilieri și purtători de cuvânt să se afle și nume-surpriză din corpul diplomatic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri