Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Arhiepiscopul Teodosie, elogiu Sfântului Teotim, un ascet erudit și blând. Păgânii îl numeau zeu

www.antena3.ro
IPS Teodosie

În predica adresată credincioșilor prin intermediul rețelelor de socializare, luni, la finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Teodosie l-a elogiat pe Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului, serbat în data de 20 aprilie.

IPS Teodosie l-a amintit pe sfânt drept „un om al locurilor acestora”, primul dascăl al Sfinților Ioan Casian și Gherman, iubitor de Dumnezeu, de scrieri ascetice, de învățături înalte, potrivit basilica.ro.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe: cum se celebrează și ce este intezis în această zi

„El este un părinte al Filocaliei, așa cum mărturisesea Fericitul Ieronim care a fost contemporan cu Sfântul Teotim”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului și a precizat că Sfântul Teotim a dus o viață ascetică și a înființat mai multe mănăstiri în Dobrogea secolulului al patrulea.

„În timpul său erau aici mulți barbari, păgâni foarte agresivi, dar Sfântul Teotim, cum ne spune scriitorul Sozomen, îi îmblânzea pe toți cu înțelepciunea sa, fiind un om milostiv le făcea și daruri. Văzându-l atât de curat și atât de blând, nu l-au mai atacat. Îl numeau păgânii ‹Zeul romanilor› pentru că aici se vorbea pe atunci limba latină”.

Părintele Arhiepiscop a menționat că scrierile Sfântului Teotim, Episcopul Tomisului, au fost citate de scriitori bisericești precum Sf. Ioan Damaschin.

„Era numit și filosof pentru înțelepciunea sa. Sfântul Ioan Damaschin aduce în ‹Paralelele› câteva scrieri ale Sf. Teotim al Tomisului și arată ce părinte erudit, ce părinte iscusit, ce părinte rugător era”.

Citește și: Suedia dă Marea Lovitură în criza CORONAVIRUSULUI: au mers contra curentului și au câștigat

Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Sfântul Teotim a participat la un sinod în anul 400 alături de Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

„Iată ofrandă bună și frumoasă a neamului nostru! A fost cu adevărat un om cu viață sfântă care ne dă și nouă pildă de viețuire. Să fim bucuroși că avem un astfel de rugător”, a subliniat ierarhul amintind că în semn de cinstire Mănăstirea constănțeană de la Murfatlar poartă numele Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului.

Citește și: Noi `SUCCESURI` în Relansarea economiei: Platforma IMM Invest nu funcţionează nici după şapte zile de la lansare

La predică, ierarhul a vorbit și despre situația actuală în care prezența credincioșilor la slujbe în biserici este interzisă și a spus că „dacă ei sunt despărțiți de biserică, sunt despărțiți de Dumnezeu”.

„Una este să privești de departe, bine că priviți de departe, și alta este să veniți aproape. Că dumneavoastră nu sunteți pustnici ca să stați în pustie numai în rugăciune”, a transmis ierarhul.

„Aceia s-au despărțit să fie cu Dumnezeu tot timpul”, a explicat IPS Teodosie, „dar dumneavoastră aveți și grijile acestea lumești. De aceea, Biserica a întemeiat canoane și legi bisericești prin care creștinii sunt legați de Biserică, de Maica lor”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.