VIDEO Armata israeliană a executat un atac de mare precizie în sudul Beirutului: șeful unităţii de elită a Hezbollah, căutat de SUA din 1983, a fost ucis

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-09-2024

Actualizat: 20-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: royanews.tv

Un raid aerian ţintit efectuat de armata israeliană vineri după-amiază în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut l-a ucis pe liderul forţei Al-Radwan, unitatea de elită a formaţiunii libaneze pro-iraniene Hezbollah, a declarat o sursă din cadrul acestei grupări agenţiei France Presse, conform Agerpres.

 

Atacul israelian vine la câteva zile după operaţiunea spectaculoasă atribuită de asemenea Israelului în care au fost detonate de la distanţă mii de pagere şi staţii de emisie-recepţie ale Hezbollah, provocând cel puţin 37 de morţi, dintre care doi copii, şi peste 3.500 de răniţi.

Raidul executat vineri în apropiere de Beirut s-a soldat cu cel puţin 8 morţi şi 59 răniţi, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii libanez. "Atacul israelian l-a vizat pe liderul forţei Al-Radwan, Ibrahim Aqil, care a fost ucis", a indicat o sursă apropiată Hezbollah.

Acesta era numărul doi în ierarhia militară a Hezbollah.

Ibrahim Aqil era căutat de Statele Unite pentru rolul său în atentatul comis în aprilie 1983 asupra ambasadei SUA la Beirut, unde au fost ucise 63 de persoane, şi de asemenea pentru atentatul din octombrie acelaşi an împotriva puşcaşilor marini americani din Liban, soldat cu moartea a 241 de soldaţi.

Canalul Hezbollah, al-Manar, a transmis imagini de la locul atacului de vineri, arătând o clădire prăbuşită şi ambulanţe care se grăbesc pentru a transporta persoanele rănite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri