Tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova -Piteşti avansează într-un ritm bun, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 75%, a anunţat miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
"Tronsonul 4 al DEx12 (Craiova - Piteşti) avansează într-un ritm bun! Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 75%. Constructorul român (UMB) este bine mobilizat pe cei 31,82 km ai acestui tronson la care execută acum următoarele lucrări: aşternere a stratului de uzură (asfalt), montare parapet, montare rosturi poduri, execuţie a sistemelor de scurgere a apelor", a scris şeful companiei de drumuri, pe Facebook.
După finalizarea ambelor tronsoane ale DEx12 aflate în lucru anul acesta, se va putea circula pe întreaga distanţa Craiova - Bucureşti pe drum de mare viteză (aproximativ 230 de km), a precizat Cristian Pistol.
Comentează