Cuprins:
După aproape o oră jumătate de examinare medicală în curtea DNA medicii sosiți la fața locului au stabilit că este necesară transportarea suspectei Adriana Georgescu la o unitate spitalicească pentru continuarea amănunțită a investigațiilor medicale.
Este de amintit că avocata bucureșteană Adriana Georgescu, cu istoric în cadrul PNL, a fost ridicată urmare unui flagrant reușit de anchetatorii DNA, asupra sa și a complicelui său fiind depistată suma de 60.000 de euro din 500.000 de euro ceruți în cadrul unei presupuse fapte de trafic de influență.
Astfel, după aducerea acesteia la sediul DNA starea de sănătate a suspectei procurorilor s-ar fi înrăutățit până la punctul la care a fost necesară chemarea unui echipaj medical.
Astfel, o primă ambulanță a sosit la fața locului iar Adriana Georgescu a fost scoasă și urcată în vehiculul medical pentru investigații.
Totul s-a petrecut sub atenta supraveghere a două polițiste a DNA.
După aproximativ o oră la sediul DNA a sosit o ambulanță de transport victime multiple, respectiv un echipaj care avea în componență si un medic specialist.
Investigațiile medicale au continuat local încă aproximativ o jumătate de oră timp în care ancheta a fost întreruptă.
Pentru că datele medicale obținute ad-hoc nu au fost suficient de precise pentru a se stabili concret dacă audierea femeii poate continua în sediul DNA s-a stabilit transportarea acesteia la sediul unui spital din Capitală.
Astfel, cele două ambulanțe sosite la sediul DNA dar și două mașini ale anchetatorilor au părăsit curtea instituției cu tot cu avocata ridicată pentru audieri.
După lămurirea tuturor aspectelor medicale procurorul de caz va stabili când vor fi reluate audierile în acest dosar.
Flagrant delict reușit de DNA
Avocata bucureșteană Adriana Georgescu a fost ridicată, miercuri, de anchetatorii DNA urmare unui flagrant delict în care femeia ar fi primit 60.000 de euro din 500.000 de euro pretinși pentru presupuse intervenții în Justiție, inclusiv pentru „intrare„ la șeful DNA, Marius Voineag, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.
Alături de aceasta a mai fost ridicată o persoană despre care sursele citate nu pot preciza dacă este vorba de cel pentru care femeia promitea aceste intervenții, respectiv pentru omul de afaceri Jean Paul Tucan.
Femeia ar fi promis afaceristului legături „la discreție” în DNA, instanțe și inclusiv la Administrația Prezidențială, mai spun sursele autorului, care arată că la DNA ar fi susținut avocata că poate „intra„ direct la șeful instituției, procurorul-șef Marius Voineag.
UPDATE 1 - 19.30:
Adriana Georgescu este consilier al PNL Sector 1 și ar fi considerată în interiorul formațiunii politice lidera a femeilor. Aceasta a avut și funcția de secretar general al PNL Sector 1 dar și de secretar regional al Organizației de femei a PNL pe zona București Ilfov.
Totodată aceasta a mai avut funcții modeste în cadrul Ministerului Transporturilor și a Ministerului Economiei dar și în CNADNR.
Potrivit informațiilor din presa centrală Adriana Georgescu ar fi o apropiată a ex-consilierului președintelui Nicușor Dan, Ludovic Orban.
Sursele autorului afirmă că alături de aceasta ar mai fi fost ridicat și un bărbat, care potrivit datelor din anchetă s-ar fi recomandat a fi general al SIE. În realitate, spun sursele autorului acesta nu ar fi avut niciodată o astfel de calitate.
Reacție PNL Sector 1
„Dna Adriana Georgescu nu este consilier al PNL Sector 1, nu este liderul organizației de femei a PNL Sector 1 și nu ocupă niciun fel de funcție în cadrul filialei PNL Sector 1. De asemenea, imediat ce există un comunicat oficial al DNA, dna Georgescu va fi suspendată din calitatea de membru al PNL”, susține PNL Sector 1.





























Comentează