VIDEO Bărbat în stare critică, după un accident bizar într-un magazin: I s-a scurs aproape tot sângele din corp

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-12-2024

Actualizat: 12-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Ziua de Constanta

Un bărbat a suferit un accident bizar joi, într-un magazin din centrul municipiului Constanţa, victima fiind transportată în stare de inconştienţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe.

Se pare că victimei i-a fost atinsă artera femurală. Pacientul a ajuns în Camera de Resuscitare a Unității de Primiri Urgențe.

Potrivit unor surse aflate la fața locului, este vorba despre un accident bizar! Victima s-ar fi aflat la raionul cu articole de bucătărie și i-ar fi alunecat un cuțit din mână. În cădere lama cuțitului i-ar fi secționat artera femurală, iar victima, un bărbat de 51 de ani, a început să sângereze masiv, până la inconștiență.

Angajații au dat alarma și s-a cerut intervenția cadrelor medicale.

"Am fost solicitaţi să intervenim prin apel unic la 112 la o persoană, de sex masculin, care prezenta o plagă prin înjunghiere. La faţa locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă care a preluat persoana, inconştientă, şi a transportat-o de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa, acolo unde primeşte investigaţii medicale amănunţite", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa.

Oficial de la IPJ Constanța

În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 12.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui magazin mixt din municipiul Constanța, s-ar afla o persoană care și-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător.

Deplasați la fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 51 de ani, care s-ar fi rănit, accidental, în timp ce studia ustensilele de bucătărie, iar la un moment i-ar fi scăpat din mână un cuțit în zona piciorului. 

Victima a fost transportată în stare gravă la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri