Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție publică, joi seară, în scandalul care îl vizează pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și a transmis un mesaj-cheie: stabilitatea în funcție este mai importantă decât disputele din CV, iar retragerea „este o decizie pe care domnul Moșteanu o ia”.
Șeful Guvernului a arătat că miniștrii sunt numiri politice și că, în evaluarea sa, contează rezultatele, nu dosarul academic. „Eu am încercat să nu lucrez cu CV-uri, diplome, cu ceea ce au absolvit miniștrii, ci cu miniștrii în funcție, ca să facem maximum pe domeniul fiecăruia”, a spus Bolojan la Digi 24.
„Nu îl pune într-o postură favorabilă, dar am avut o colaborare bună”
Premierul a admis că actuala controversă „nu îl pune într-o postură favorabilă” pe Moșteanu, însă a subliniat că relația profesională a fost „bună”. Bolojan a respins ideea unei intervenții brutale în plin scandal și a pledat pentru continuitate: „Când se lucrează intens în anumite zone, este nevoie de stabilitate pe posturi. Un ministru are nevoie de timp în funcție”.
Mesaj din Sarajevo și miza programului SAFE
Bolojan a confirmat că a vorbit cu Moșteanu, aflat la Sarajevo „la militarii români”. În acest context, premierul a legat explicit decizia politică de miza strategică: România este în plin proces de negociere al programului SAFE, unde Ministerul Apărării „are o componentă importantă, de peste 70%”. „E important să existe continuitate, ca lucrurile să meargă înainte. Sper ca în aceste zile lucrurile să se clarifice”, a punctat șeful Executivului.
„Capul sus”. Ușa, lăsată deschisă
Întrebat direct despre o eventuală demisie, Bolojan a evitat verdictul și a pasat decizia ministrului: „Retragerea este o decizie pe care domnul Moșteanu o ia. I-am spus: capul sus, să facă o analiză”. Tonul este unul de încurajare, nu de sancțiune, semnalând că Palatul Victoria nu forțează o plecare.
Contextul: documentul care a reaprins criza
Declarațiile premierului vin după apariția în spațiul public a adeverinței din 2016 de la Universitatea Bioterra, depusă de Moșteanu pentru numirea în Consiliul de Administrație al TAROM. Actul arată promovarea examenului de diplomă în septembrie 2015, în timp ce universitatea confirmă că diploma a fost emisă abia în 2018. În paralel, apar neconcordanțe privind durata studiilor (ani “comasați”) și o mențiune veche despre Universitatea Athenaeum, infirmată oficial.
Mesajul premierului mută greutatea deciziei în curtea ministrului. Cu negocierile SAFE pe masă și cu presiunea politică în creștere, zilele următoare vor arăta dacă Moșteanu alege continuarea mandatului sau o retragere „de onoare”.





























Comentează