Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la B1 TV, că România nu are cel mai ridicat preț la energie din Uniunea Europeană, însă pentru nivelul veniturilor românilor costurile rămân ridicate și afectează competitivitatea economiei. Șeful Guvernului a subliniat că soluțiile pentru reducerea prețurilor trebuie să vizeze cauzele profunde ale crizei energetice, nu doar măsuri de moment sau dispute politice.
„Nu este cel mai mare preț din Europa în România, dar la puterea noastră de cumpărare, la realitățile din această parte de Europa, este evident că este un preț mare. Acesta este adevărul și nu are rost să-l ocolim”, a afirmat Ilie Bolojan. El a adăugat că sprijinul oferit de stat familiilor cu venituri mici este necesar, dar insuficient pentru a corecta dezechilibrele structurale din piață: „Prețul energiei trebuie menținut cât mai jos și pentru a sprijini competitivitatea firmelor românești. În industriile cu consum mare – metalurgie, petrochimie – costul energiei poate face diferența între profit și pierdere.”
Premierul a arătat că, în loc de declarații politice, este nevoie de acțiuni concrete: „Avem un interes strategic, ca țară, să ținem costul energiei jos. Dar pentru asta nu trebuie să facem declarații politice – și asta am tot făcut –, ci să mergem la cauzele reale ale acestei situații.”
Am închis centrale, dar n-am pus nimic în loc
Ilie Bolojan a indicat principalul motiv al prețurilor ridicate: scăderea capacității de producție internă. „În acești ani am închis capacități energetice, în principal pe cărbune, dar nu am pus în locul lor alte surse de energie. Gândiți-vă că avem o centrală de 400 MW la Iernut, începută în 2016, și de zece ani n-am fost în stare să o terminăm”, a spus premierul.
El a explicat că lucrările la Iernut vor fi finalizate de Romgaz, după rezilierea contractului cu firma constructoare, „pentru că sunt peste 90% finalizate”, și că Guvernul intenționează să pună în funcțiune și câteva hidrocentrale nefinalizate, „care ar putea compensa parțial deficitul de producție”.
Bolojan a criticat și lipsa de coerență în politica energetică: „Am făcut eficiență energetică în casele românilor, dar nu în sistemul național. Tot ce am avut fotovoltaic nu e dublat de stocare. Avem o supraproducție la prânz, când energia e aproape gratis, și un deficit seara, când cumpărăm scump. Dacă am fi avut sisteme de stocare, am fi redus semnificativ costurile.”
Premierul cere o piață corect reglementată și companii de stat eficiente
Șeful Guvernului a cerut o supraveghere mai atentă a pieței de energie de către autoritatea de reglementare. „ANRE ar fi putut face mai mult în ultimii 10-15 ani. Ei sunt regulatorii și ar fi trebuit să asigure o diferență rezonabilă între prețul de producție și cel plătit de cetățean. Dacă ar fi fost mai inovativi, am fi avut alte mecanisme de formare a prețului”, a declarat Bolojan.
Premierul a subliniat că ineficiența companiilor de stat din energie contribuie la costurile ridicate: „Cei mai mari producători sunt de stat – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, companiile de cărbune. În Valea Jiului și Gorj avem o proastă administrare, iar costurile de producție sunt mari. Nu poți avea un preț mic la energie pe cărbune cât timp ai o ineficiență uriașă.”
Bolojan a arătat că schimbările în acest domeniu nu se pot face peste noapte: „Nu pot să fac în trei luni ceea ce nu s-a făcut în ani de zile. Este un proces complex, dar îl vom începe, pas cu pas.”
O iarnă „normală”, fără riscuri majore de întreruperi
Întrebat cum va fi iarna 2025-2026 din punct de vedere energetic, premierul s-a arătat optimist: „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale. Sper să fie o iarnă cu temperaturi rezonabile și nu ar trebui să avem probleme deosebite.”
El a precizat că România dispune de suficiente capacități de producție pentru acoperirea necesarului în cea mai mare parte a timpului, iar pentru perioadele de vârf va apela la importuri din regiune. „Există momente în care avem o suproducție și exportăm energie, dar și ore de deficit, când cumpărăm. Problema e că nu avem o interconectare suficientă pe relația România-Ungaria-Austria, ceea ce ne limitează posibilitățile de import în orele de vârf.”
Guvernul are însă în vedere proiecte pentru a crește securitatea energetică: „Finanțăm capacități de stocare pe baterii și dezvoltăm proiecte de pompaj hidro, inclusiv în parteneriat cu grupul francez EDF și Hidroelectrica. Terminăm centrala de la Iernut, cea de la Mintia, și îmbunătățim interconectarea cu vestul Europei. Toate acestea ne vor aduce stabilitate și energie mai ieftină.”
Gazul din Marea Neagră – șansa unei industrii românești renăscute
Ilie Bolojan a anunțat că România trebuie să se pregătească pentru momentul 2027, când va începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. „Vom avea o supraproducție de gaz și avem două posibilități: să-l exportăm brut, cum am făcut cu cerealele, sau să dezvoltăm industrii care să-l valorifice aici, în România”, a spus premierul.
El a oferit exemplul industriei petrochimice, astăzi aproape dispărută: „Importăm o mare parte din îngrășămintele folosite în agricultură. Dacă am dezvolta capacități de producție internă, am reduce deficitul comercial și am păstra plusvaloarea în țară.”
În final, Bolojan a recunoscut că României i-a lipsit „o viziune și perseverența de a duce la capăt proiecte majore”: „În fiecare zi trebuie să faci un efort și să împingi lucrurile înainte. Asta ne-a lipsit. Dar acum avem șansa să schimbăm direcția.”
Comentează