Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Cea mai mare operațiune din istoria umanității: Mii de soldați și polițiști au mutat un lider de bandă la o închisoare de maximă securitate din Ecuador

Jose Adolfo Macias

Un cunoscut lider interlop din Ecuador, suspectat că a fost implicat în asasinarea unui politician care candida pentru funcția de președinte al țării, a fost mutat într-o închisoare de maximă securitate. La operațiune au participat mii de soldați și polițiști, potrivit BBC.

Ampla operațiune s-a desfășurat la prima oră. Jose Adolfo Macias, cunoscut sub numele de Fito, este acuzat că a trimis amenințări cu moartea candidatului la președinția Ecuadorului, Fernando Villavicencio. Fito era deținut în închisoarea din Guayaquil din 2011, scrie mediafax.ro.

Înregistrările video difuzate de forțele de securitate l-au arătat încătușat în lenjerie intimă în timp ce era escortat de forțele de securitate. Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a declarat că Fito a fost mutat la La Roca, o închisoare de maximă securitate.

Fernando Villavicencio, un politician cu mesaje anticorupție și împotriva traficanților de droguri, a fost împușcat de trei ori în cap la ieșirea de la un miting de campanie. Incidentul a avut loc miercuri, iar înainte de a fi ucis, Villavicencio a dezvăluit faptul că a fost amenințat de Fito.

„Dacă voi continua... să menționez banda Los Choneros, mă vor distruge", a spus el.

Campania electorală a lui Villavicencio s-a concentrat pe problemele grave provocate în Ecuador de corupție și de traficul de droguri. El a fost unul dintre singurii candidați care a invocat legături între crima organizată și oficiali ai guvernului ecuadorian.

Moartea sa a șocat o națiune măcinată de zeci de ani de corupție și de război cu cartelurile de droguri din țară, dar și din Columbia și Mexic. Șase columbieni au fost arestați în legătură cu asasinatul de miercuri, în timp ce un al șaptelea a fost ucis într-un schimb de focuri. Autoritățile ecuadoriene nu au spus cine i-a plătit pe asasini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.