Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Cei care vor să fie șefii USR recunosc că partidul nu mai are reper: 'Societatea ne percepe ca mult prea certăreţi'

Cei şase candidaţi la preşedinţia USR au prezentat marţi seara, în cadrul unei dezbateri transmise on-line, motivele pentru care vor să conducă partidul, invocând realizările formaţiunii, dar şi necesitatea unui "restart" sau a reconstruirii unei "culturi a compasiunii şi a prieteniei".

Cătălin Drulă, preşedinte interimar al USR, a apreciat că, în cei şase ani de la înfiinţare, partidul a reuşit să schimbe politica din România, membrii acestuia fiind "singurii care cred în modernizare" şi în actul de administraţie publică în slujba poporului.

"Se fac aproape şase ani de când am intrat în politică şi m-am gândit puţin - şi vă cer şi vouă să faceţi exerciţiul acesta - la ce am reuşit noi. Şi dacă ne distanţăm un pic, o să ne dăm seama că am reuşit ceva istoric, am reuşit să schimbăm politica din România şi când schimbăm politica, schimbăm România şi pentru asta eu vă sunt recunoscător tuturor - şi celor care nu mai sunt în USR, şi celor care au venit din PLUS, şi celor care se înscriu în continuare în zilele acestea în partid - tuturor celor care au contribuit la această mişcare. (...) Suntem singurii care credem în modernizare, în schimbarea lucrurilor şi în actul de administraţie publică ca unul în slujba poporului, în serviciul public", a spus Drulă.

Cătălin Teniţă, deputat USR, a declarat că în prezent membrii partidului au sentimentul că "nu găsesc o cale de a lucra împreună". El a declarat că, indiferent cine va ieşi preşedinte, "noul USR PLUS" trebuie să se bazeze pe ideea de echipă şi pe soluţii.

"Explicaţia scorurilor proaste în sondaje, din partea mea, provine în primul rând de acolo, din motivul că noi nu mai putem să facem proiecte pentru societate. Societatea ne percepe, efectiv, ca mult prea certăreţi şi mult prea irelevanţi pentru ea. Ceea ce vă propun eu, dincolo de orice, dincolo de toate modificările (...) este să încercăm să reconstruim cultura aceasta a compasiunii şi a prieteniei. Din păcate, populaţia ne vede pe noi foarte aroganţi, foarte autosuficienţi şi foarte deconectaţi de probleme. Ne vede cu soluţii simpliste la probleme complicate", a spus el.

Octavian Berceanu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, a declarat îşi doreşte să atenueze conflictele din interiorul organizaţiei şi să atragă membrii noi de partid.

"Este vital să vezi lideri care pot să schimbe comunităţi sau pot să schimbe în mod benefic aprecierea publicului larg faţă de o organizaţie şi asta am de gând de să fac cu moderaţie, în USR. Am reuşit foarte bine să o fac într-o instituţie de stat cum este Garda de Mediu, unde să nu vă închipuţi că oamenii au tras de partea mea din prima, dar am reuşit să îi motivez cu meritocraţie. Nu am fost un şef, am fost un coleg întotdeauna şi am fost primul care m-am dat jos dintr-o maşină într-o locaţie. (...) Nu am dus o politică a conflictelor, am dus o politică de construire a relaţiei între oameni şi asta mi-a adus un foarte mare succes", a afirmat Berceanu.

Miroslav Taşcu-Stavre, lector universitar, membru al filialei USR Reşiţa, a apreciat că în ultima perioadă USR "nu se află pe drumul cel bun" şi a pledat pentru un restart.

"Nu că aş fi schimbat ceva fundamental în ultimii ani. USR rămâne în continuare, cred, cel mai democratic şi liber partid românesc. Faptul că suntem aici şase candidaţi e prima formă a acestui mod. Dar, da, cred că, cumva, e nevoie de un restart, să reclădim speranţa. Indiferent dacă voi fi ales sau nu, o să încerc să pun umărul la construcţia şi reclădirea încrederii", a declarat el.

Alexandru Kiss, şofer de TIR originar din Borşa, care a locuit însă în Italia şi Marea Britanie în ultimii 23 de ani, a declarat că prin prisma experienţei sale a obţinut informaţii şi a văzut lucruri care ar putea ajuta România să se dezvolte într-un ritm accelerat.

"Suntem 8 milioane de români care am plecat, nu din lipsa locurilor de joacă şi a grădiniţelor, ci din cauza foamei şi lipsei locurilor de muncă. Dacă vrem ca partid să creştem în sondaje, trebuie să lucrăm pe segmentul acesta: crearea de locuri de muncă, nu de joacă. Or, aici, noi, diaspora, avem foarte multe idei şi proiecte, dar avem nevoie de un preşedinte care să colaboreze cu noi şi să ştie să mobilizeze membrii din România să colaboreze cu noi în proiecte", a spus Alexandru Kiss.

George Ungureanu, preşedinte al filialei USR Murighiol, Tulcea, a declarat că prin candidatura sa doreşte să aducă măsuri pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în România.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.