VIDEO Cel mai NEGRU SCENARIU se adeverește: Cresc fraudele cu vaccinuri anti-COVID-19, anunță Ursula von der Leyen

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-02-2021

Actualizat: 17-02-2021

Comisia Europeană îşi intensifică acţiunile de combatere a numărului în creştere de fraude cu vaccinuri împotriva COVID-19 şi de tragere la răspundere a celor responsabili, a declarat miercuri preşedinta executivului comunitar, relatează Reuters.

"Într-o criză ca asta vor exista mereu persoane care încearcă să profite de problemele altora", a declarat Ursula von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă. "Şi vedem un număr în creştere de fraude şi tentative de fraudă" legate de vaccinuri anti-COVID, a adăugat ea, scrie agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV S-au calmat apele în AUR! George Simion: ‘Nu mai pleacă nimeni!’

"Luptăm împotriva acestui trend", a precizat ea, adăugând că Oficiul European de Luptă Antifraudă le oferă statelor membre consiliere privind modul în care pot identifica fraudele.

Preşedintele Comisiei Europene a spus că poate fi extrem de riscant să cumperi vaccinuri oferite de comercianţi de pe piaţa neagră pentru că nu există nicio garanţie că lanţul frigorific pentru transportul acestora de la fabrică până la momentul administrării a fost respectat.

Citește și: Lucian Bode o dă pe față! Și-a adus colegul de liceu la butoanele Ministerului de Interne

Cu acelaşi prilej, şefa executivului comunitar s-a întrebat de ce Rusia oferă vaccinul său anti-COVID, Sputnik V, ţărilor din întreaga lume când populaţia sa nu a fost încă vaccinată într-o proporţie suficientă.

"Ne întrebăm în continuare de ce Rusia oferă, teoretic, milioane şi milioane de doze deşi nu a realizat progrese suficiente în vaccinarea propriilor cetăţeni. Asta este o întrebare la care ar trebui să se răspundă", a mai spus Ursula von der Leyen.

Citește și: Dominic Fritz îi acuză pe liberali de ‘dispariția’ unor echipamente în valoare de 200.000 de lei de la SC Piețe SA: ‘A preluat această companie pe profit și în nici doi ani a dus-o în pragul unui dezastru financiar’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri