Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Cel puţin trei morţi şi circa 100 de răniţi, după ce o tornadă a lovit un oraș din Texas

globeecho.com
tornada

Cel puţin trei persoane au murit şi circa 100 au fost rănite în urma unei tornade puternice care a lovit joi un oraş din nordul Texasului, provocând distrugeri pe scară largă, au indicat mass-media americane, potrivit AFP.

Mai multe state din centrul şi sudul Statelor Unite au fost plasate în stare de alertă meteorologică extremă din cauza unor furtuni periculoase, alimentate de temperaturile ridicate, care lovesc regiunea, provocând tornade, vijelii şi căderi de grindină de mărimea mingilor de golf, potrivit Agerpres.

Alerte sunt în vigoare pentru părţi din statele Colorado, Oklahoma, Arkansas şi Florida.

O puternică tornadă a lovit joi seară micul oraş texan Perryton, cu o populaţie de 8.000 de locuitori. Imaginile surprinse de drone arată mai multe clădiri, inclusiv case mobile, distruse sau avariate, copaci smulşi din rădăcini şi vehicule răsturnate.

Şeful pompierilor din Perryton, Paul Dutcher, a declarat pentru ABC News că trei persoane au murit şi alte circa 100 au fost tratate în spitalele locale cu răni care au variat de la minore la grave.

Un parc pentru rulote din regiune a fost unul dintre locurile lovite direct de tornadă, a adăugat Dutcher.

"Situaţia este gravă", a declarat pe Facebook un ales texan, Four Price, după discuţii cu primarul oraşului şi cu serviciile de urgenţă ale statului.

Brian Emfinger, un "vânător de furtuni" care a filmat tornada cu o dronă, a dat asigurări că pagubele sunt "considerabile", în special în partea industrială a oraşului.

Tornadele, fenomene meteorologice pe cât de impresionante, pe atât de greu de prevăzut, sunt frecvente în SUA, în special în centrul şi în sudul ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.