Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Celebrul realizator iranian Asghar Farhadi, acuzat de plagiat pentru filmul 'A Hero'

O fostă studentă a regizorului iranian Asghar Farhadi, de două ori câştigător al premiului Oscar, a depus o plângere împotriva lui pentru plagiere vizând ultimul său film "A Hero", recompensat cu marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes, relatează AFP, informează Agerpres.

Azadeh Masihzadeh, care a studiat regia sub îndrumarea lui Asghar Farhadi, a asigurat că filmul se bazează pe documentarul "All Winners All Losers".

"A Hero", desemnat anul acesta să reprezinte Iranul la premiile Oscar, prezintă povestea unui deţinut care devine celebru după ce găseşte o pungă cu monede de aur pe care alege să o restituie proprietarului, în loc să o păstreze pentru el, chiar dacă este foarte sărac.

"Trei plângeri au fost depuse împotriva filmului", a scris luni pe Instagram avocata regizorului, Kaveh Rad. "Două din partea doamnei Masihzadeh, iar una de la un deţinut care a inspirat acest lungmetraj şi care îl acuză pe Farhadi de defăimare", a precizat ea.

Doua dintre plângeri au fost respinse, însă cea privind drepturile de autor invocate de Azadeh Masihzadeh, a fost reţinută pentru o primă judecată, a adăugat avocata.

Producătorul filmului, francezul Alexandre Mallet-Guy, s-a declarat "ferm convins că tribunalul nu îi va da câştig de cauză lui Azadeh Masihzadeh".

"Nu poate invoca drepturi de autor, deoarece povestea deţinutului a fost prezentată în articole de presă şi în reportaje de televiziune în mod public, cu mulţi ani înainte de reportajul lui Masihzadeh", notează el într-un comunicat.

Asghar Farhadi, laureat cu premiul Oscar la categoria cel mai bun film străin pentru filmele "A Separation" (2011) şi "Le Client" (2016), nu a făcut niciun comentariu.

Cel mai recent film al său, "A Hero" a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes, al doilea ca importanţă după Palme d' Or.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.