VIDEO Ciolacu: 'Eu și Firea nu suntem dușmani, o să mă susțină la prezidențiale'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-08-2024

Actualizat: 27-08-2024

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, a declarat marți seară, la Gândul Live, că este „ferm convins” că Gabriela Firea, liderul PSD București, îl va susține în campania prezidențială.

„Cu dna Gabriela Firea sunt coleg, este europarlamentar, este presedinta celei mai mari organizatii din tara, PSD Bucuresti, dl Pandele, sotul, este primar PSD. Suntem la sperietori? Avem fiecare supararile personale, e normal sa le avem. Eu sunt mai putin suparacios, m-a dat afara Dragnea, mi-am vazut de treaba, mi-am vazut mai mult de organizatia de la Buzau, a incercat sa ma ucida de tot dar n-a reusit, n-a putut, asta e. L-a dat afara pe Sorin din partid, adica au fost lucruri grave in PSD la un moment dat. Tudose a plecat din PSD, Neacsu a fost exclus, eu cred ca acea etapa a fost depasita. Luam niste decizii si pe urma le respectam cu totii. Nu este un scandal in PSD. Sunt ferm convins ca o sa ma sprijine dna Firea, sunt ferm convins. Nu suntem dusmani. Repet, poate exista anumite suparari, o sa le depasim, nu sunt nici primele, nici ultimele”, a declarat Ciolacu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri