Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Cioloş se declară 'şi progresist, şi tradiţionalist': Important e să avem mintea deschisă, picioarele pe pământ și ochii în zare

Facebook
Dacian Cioloș

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna s-a definit a fi "liberal şi în credinţă, şi în valori", în timp ce copreşedintele Dacian Cioloş a precizat că este "şi progresist, şi tradiţionalist". Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri, organizate la Cluj, între cei trei candidaţi la conducerea USR PLUS - Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău - care au fost întrebaţi dacă se consideră progresişti sau tradiţionalişti.

"Eu sunt un liberal şi în credinţă, şi în valori", a răspuns Dan Barna.

"Sunt şi progresist şi tradiţionalist, în sensul în care ştiu de unde îmi trag rădăcinile, ştiu valoarea lucrurilor pe care le-am învăţat în copilărie, pe care le-am moştenit de la bunicii, de la părinţii mei. În acelaşi timp, am fost crescut şi am trăit în ultimii ani tot mai mult într-o lume deschisă, în care lucrurile se schimbă foarte repede, în care noile generaţii vin şi îşi pun amprenta asupra vieţii pe care noi o trăim cu toţi, aşa încât nu cred că un om de bun simţ trebuie să se definească doar într-un fel sau celălalt. Important e să avem mintea deschisă, sufletul deschis, să trăim cu picioarele pe pământ şi să trăim cu ochii aţintiţi în zare, să avem capacitatea să percepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru", a replicat Cioloş.

Irineu Darău a declarat că nu îi plac etichetele şi că el crede în libertate, diversitate şi toleranţă, dar şi în tradiţii şi istorie.

"Dincolo de toate, suntem oameni. Suntem cetăţeni europeni. Când vorbim de unele probleme, precum mediul, suntem cetăţeni universali. Cred că trebuie să încetăm cu aceste frici şi încet-încet să îndepărtăm de pe scenele politice acei oameni care sapă tranşee pe aceste criterii, în loc să aducă oamenii împreună şi să valorizeze diversitatea", a spus Darău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.