Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri seara, într-un interviu la Digi24, că România trebuie să analizeze cu prudență și în coordonare cu partenerii europeni posibilitatea de a participa la Consiliul de pace propus de Donald Trump, inclusiv în ceea ce privește contribuția financiară estimată la un miliard de dolari. Șeful Guvernului a subliniat că orice astfel de decizie trebuie să fie temeinic fundamentată economic și politic.
Întrebat dacă România își permite o asemenea contribuție, Bolojan a arătat că statul român are capacitatea de a aloca sume mari pentru proiecte strategice, dar numai în condițiile unei justificări clare. „România are posibilitatea să aloce pentru un proiect sau pentru altul un miliard de dolari, dar trebuie calculați foarte bine cum facem acest lucru, pentru că fiecare leu pe care îl alocăm trebuie cât se poate de clar justificat de interesul național și de situația economică în care ne găsim”, a declarat premierul.
Potrivit acestuia, discuțiile privind Consiliul de pace au loc deja la nivel european, iar abordarea României trebuie să fie una sincronizată cu cea a Uniunii Europene. Bolojan a indicat că există un acord de principiu între liderii europeni privind analiza acestei inițiative, inclusiv sub aspect financiar.
Decizie cu miză externă și ecouri interne
Întrebat dacă eventuala participare a României la Consiliul de pace va fi discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, premierul a explicat că este esențial ca o astfel de decizie să fie corelată cu angajamentele internaționale deja asumate de statul român. „Trebuie văzut în ce măsură această participare este în concordanță cu celelalte angajamente pe care România le are de a participa la alte forumuri”, a spus Bolojan.
El a insistat asupra nevoii unui sprijin politic larg pentru deciziile majore de politică externă, tocmai pentru a evita ca subiecte strategice să fie deturnate în dezbateri interne. „Pentru a evita dispute în plan intern, care pot muta subiecte importante pentru România într-o zonă ce ține mai mult de agenda politică decât de interesele noastre naționale, e bine să existe un acord pe genul ăsta”, a afirmat premierul.
Întrebat direct dacă se referă la pozițiile exprimate public de liderul PSD, Sorin Grindeanu, Bolojan a respins ideea unei polemici personale. „Nu e vorba de a face referiri la cineva, ci e vorba ca pe problemele mari de politică externă să ai poziții unitare în plan intern sau o majoritate care susține o anumită direcție”, a declarat el.
Rolul președintelui și poziția României în UE
Premierul a subliniat că decizia finală privind participarea României la Consiliul de pace va aparține președintelui Nicușor Dan, care are competența principală în politica externă și de securitate. „Dacă nu este un suport intern, partenerii și organizațiile internaționale se uită cu mare rezervă la noi”, a avertizat Bolojan.
În calitate de vicepreședinte al CSAT, Ilie Bolojan a precizat că, în cazul în care subiectul va fi inclus pe ordinea de zi, votul său va depinde de argumentele prezentate. „Vom vedea care sunt argumentele și vom decide în consecință”, a spus el, evitând să anticipeze o poziție fermă.
Premierul a reiterat că, în actualul context geopolitic, România trebuie să își coreleze pozițiile cu cele ale Uniunii Europene. „Suntem în Europa, economia noastră este puternic racordată la economia europeană și cred că, cu cât mai multe probleme au poziții convergente, cu atât Europa rămâne un actor relevant”, a declarat Bolojan, subliniind totodată dependența sistemului de apărare european de capacitățile militare ale Statelor Unite.
Davos, contacte și lipsa unui mandat formal
Referindu-se la prezența miniștrilor români la World Economic Forum, Bolojan a respins ideea că participarea acestora ar fi fost lipsită de sens. El a arătat că, dincolo de panelurile oficiale, Davos rămâne un cadru important pentru întâlniri bilaterale și contacte informale. „Este întotdeauna un prilej pentru întâlniri care îți pot forma contacte personale și pot pregăti diferite agende publice”, a explicat premierul.
Șeful Executivului a amintit că, ani la rând, România nu a avut niciun ministru prezent la Davos, fără ca acest lucru să genereze efecte notabile. „Aceasta este situația”, a spus Bolojan, sugerând că dezbaterea publică recentă este disproporționată față de miza reală a participării.
În ceea ce privește existența unui mandat clar pentru miniștri, Bolojan a precizat că deplasarea acestora a fost aprobată de premier, iar o evaluare a rezultatelor va avea loc ulterior. „Luni voi avea discuții cu miniștrii, să vedem care sunt contactele stabilite și dacă există aspecte care țin de proiecte concrete pentru România”, a concluzionat Ilie Bolojan.





























Comentează