VIDEO Cosmin Olăroiu i-a luat prin surprindere pe arabi. A apărut cu o mașină plină de mâncare. Imaginile au devenit virale

Autor: Anca Flondor

Publicat: 17-03-2026 09:13

Actualizat: 17-03-2026 09:26

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Un clip video cu Cosmin Olăroiu a devenit viral în Dubai (Emiratele Arabe Unite). Antrenoul a mers să împartă alimente unui grup de muncitori care lucrau în apropierea unei moschei.

Selecționerul Emiratelor Arabe Unite a apărut în mașina sa, iar când a deschis portbagajul acesta era plin de alimente. Totul s-a petrecut cu puțin timp înainte de iftar, momentul în care musulmanii își încheie postul zilnic în perioada Ramadanului.

„Cosmin e recunoscut pentru faptul că e un om bun în adevăratul sens al cuvântului. E admirabil cum se implică, periodic, în diferite acțiuni sociale”, a transmis jurnalistul Ali Al-Dhabiani, cel care a publicat imaginile.

”We are all UAE (Cu toții suntem Emiratele Arabe Unite)”, a scris Cosmin Olăroiu, pe Instagram.

Gestul lui Cosmin Olăroiu de pe străzile de la Dubai i-a lăsat fără cuvinte pe muncitorii arabi. Jurnaliștii din Golf au evidențiat la rândul lor gestul milionarului din România.

”Cosmin are un loc special în inimile noastre. De când e la noi, a ținut să-și pună amprenta, nu doar asupra fotbalului, ci să se integreze și în comunitatea noastră. Fără îndoială, în acest fel, Cosmin a devenit unul dintre cel mai iubiți antrenori străini din istoria fotbalului din Emirate”, au transmis și cei de la Al-Bayan.

Cosmin Olăroiu ar avea o avere estimată în prezent la 100 de milioane de euro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri