VIDEO Cozmin Gușă AMENINȚĂ PNL cu PROCESE: Decizia de pensionare la 70 de ani e NESIMȚITĂ

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 02-02-2022

Actualizat: 02-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cozmin Guşă ameninţă PNL cu un proces în cazul în care se va decide creşterea vârstei de pensionare. Reacţia lui Guşă vine după ce, ieri, Adriana Săftoiu a atenţionat că românii trebui să poată decide dacă mai plătesc sau nu contribuţia la sistemul pensii în condiţiile în care riscă să cotizeze inutil fără să se mai bucure de ieşirea la pensie.

Citeşte şi: Adriana Săftoiu, despre pensionarea la 70 de ani: 'Nu mai vreau să plătesc nici un leu la fondul de pensii'

"Dacă se ia această decizie, suntem acolo, prima e Adriana Săftoiu pe listă, eu sunt al doilea sau cine știe al câtelea, dar mă voi ocupa și de avocați. Fraților de la guvernare, încercăm să ne câștigăm dreptul în instanță să nu mai plătim contribuția la pensii pentru că, fraților de la guvernare, această decizie cu pensionarea la 70 de ani este de o mare nesimțire în primul rând la adresa celor care au muncit din greu şi care ar trebui să aibă măcar zece ani să se bucure după pensie", a spus Cozmin Guşă.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri