VIDEO Crin Antonescu vine cu un scenariu exploziv, dacă Georgescu ar câștiga alegerile: Asta se poate întâmpla

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-01-2025 22:44

Actualizat: 27-01-2025 00:44

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Candidatul coaliției de guvernare Crin Antonescu susține că a urmărit cu atenție declarațiile lui Călin Georgescu și a spus că acesta a făcut o serie de declarații cu potențial periculos pentru democrația din România. Crin Antonescu a evocat declarația în care Călin Georgescu susținea că partidele vor dispărea și se întreabă ce se va întâmpla dacă, a doua zi după ce câștigă alegerile, acesta va chema un milion de oameni în stradă pentru a cere dizolvarea Parlamentului.

”Eu m-am uitat ce ne spune domnul Georgescu. Îmi spune așa, încerc să citez cât mai exact: ”partidele vor dispărea”. Eu nu pot să fiu de acord cu așa ceva, cum nu pot să fiu de acord nici cu multe dintre teoriile pe care domnul Georgescu le emite.

Să spui că este chintesența intelectuală a poporului român sunt Corneliu Zelea Codreanu și legionarii, iar apoi să dai înapoi. Eu nu pot să accept așa ceva!

Nu poți să spui că NATO și UE sunt niște instituții falimentare, iar apoi să te răzgândești. Nu poți să spui că medicii nu sunt buni, că suntem bine așa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Domnul Georgescu îmi spune că partidele vor dispărea, îmi spune că n-are treabă decât cu poporul. Dacă dumnealui consideră că poporul sunt doar câteva mii de oameni care îl simpatizează, ce putem să facem?

Domnul Georgescu, a doua zi după ce câștigă alegerile, poate să cheme un milion de oameni și să ceară dizolvarea Parlamentului. Partizanii domnului Georgescu se gândesc că va fi benzina 1 leu litru, cum nu o să mai fie corupție, cum o să fie condusă țara îngeri mesianici. Acești oameni nu se uită cine este în spatele domnului Georgescu, cum se adună lângă el oamenii din fosta Securitate, nu se uită la declarațiile lor de avere.

Mulți mă întreabă ce am făcut în ultimii 10 ani, dar eu pot să explic ce am făcut în ultimii 10 ani. Dar domnul Georgescu ce a făcut în ultimii ani?”, a spus Crin Antonescu, la Antena 3 CNN.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri