VIDEO Cu Donald Trump nu te pui: A decretat STAREA DE URGENȚĂ, din cauza coronavirusului, și a dat mâna cu toată lumea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 13-03-2020

Actualizat: 13-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Distanţarea socială? Reprezintă foarte puţin pentru el. Mergând împotriva recomandărilor formulate de majoritatea agenţiilor de sănătate din lumea întreagă, Donald Trump a dat mâna cu mai multe persoane vineri la Casa Albă, în plin anunţ al măsurilor contra coronavirusului, comentează AFP.

Pentru a anunţa starea de urgenţă, preşedintele SUA s-a înconjurat de mai mulţi responsabili ai unor mari companii americane domeniul distribuţiei sau al sănătăţii, informează agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu îl desființează pe Ludovic Orban: E bun de dus la teatrul de comedie

Şi, în timp ce reamintea publicului american măsurile fundamentale de igienă publică care trebuie respectate, măsuri "de bun simţ" în opinia sa, el a strâns mâna cu tuturor acestor patroni după discursul lor.

Unul dintre aceştia, Bruce Greenstein, vicepreşedinte al LHC Group, a refuzat să dea mâna cu el, propunându-i un salut cu cotul, modalitate promovată de numeroase autorităţi sanitare pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului.

Citește și: Anunț de ultimă oră! Din cauza epidemiei cu COVID-19, se prorogă termenul pentru plata impozitelor

În cursul conferinţei de presă, Donald Trump, 73 de ani, a mai explicat că nu a fost testat la coronavirus, deoarece nu prezintă "niciun simptom", chiar dacă a fost în contact săptămâna trecută cu un brazilian, membru al delegaţiei preşedintelui Jair Bolsonaro, care a fost testat pozitiv la coronavirus.

El a adăugat că probabil se va testa "în curând".

Citește și: Lia Olguța Vasilescu îl liniștește pe Florin Cîțu: Nu l-aș fi votat nici daca era să mi se taie o mână! .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri