DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Dan Barna: 'Cei de la AUR sunt cultivaţi şi antrenaţi la vestiarele PSD'

Inquam Photos / George Calin
Dan Barna

Vicepremierul Dan Barna afirmă că dacă mesajele de instigare la nerespectarea legii nu sunt sancţionate, ele se vor repeta, motiv pentru care este nevoie ca autorităţile să ia măsuri şi nu să le ignore. El critică PSD, despre care susţine că îi "antrenează şi cultivă" pe cei de la AUR, relatează News.ro.

Dan Barna a comentat decizia senatorilor PSD de a se retrage din Biroul Permanent atunci când s-a discutat situaţia senatoarei Diana Şocoacă, acuzată de discurs care instigă la ură: "Este, din păcate, confirmarea faptului că cei de la AUR sunt cultivaţi şi antrenaţi la vestiarele PSD".

"În realitate, vedem asta şi în Camera Deputaţilor, evident că e la fel şi în Senat, PSD-ul îi cultivă şi îi întreţine pe cei de la AUR şi iată că vedem că cei de la AUR au mers chiar dincolo de ceea ce presupun că le-o fi spus la vestiare PSD-ul, ca să rămân în această metaforă. Da, sancţionarea doamnei Şoşoacă este un lucru firesc, este un lucru normal şi este un lucru care trebuie să arate că există o limită.

Ai dezbatere politică, ai puncte de vedere faţă de o lege, faţă de alta. În momentul însă în care în spaţiul public, pe stradă sau în Parlament, proliferezi, rostogoleşti mesaje de tip fascist, mesaje care provoacă la ură, la discriminare explicită, la încurajarea nerespectării legii trebuie să existe o sancţiune, pentru că altfel intrăm în aceeaşi logică a ridicatului din umeri, aceeaşi logică a uitatului în altă parte şi spunem: uite ce grozăvii spun ăştia, nu contează, aşa e la noi”, a afirmat Dan Barna, marţi seară, la Digi 24.

El a reclamat că la adresa primarului Timişoarei, Dominic Fritz, au fost scandări "fasciste după dicţionar".

"La astfel de lucruri, dacă rămânem impasibili, dacă le ignorăm, ele se vor repeta. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte fermi şi foarte decişi în a lua măsuri şi a reacţiona când astfel de lucruri se întâmplă”, a adăugat Barna.

Vicepremierul a cerut ca autorităţile să pună în aplicare legea acolo unde ea este încălcată, în privinţa nerespectării regulilor de protecţie socială, precizând că trebuie ca "purtătorii de mesaje toxice" să nu fie transformaţi în "martiri de opinie".

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Aceasta precizează că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist.

Social-democraţii au părăsit din nou marţi sala de plen a Senatului, nemulţumirea fiind aceeaşi şi anume procedura de vot mixt, pe tabletă şi telefonic. Senatorii PSD au acţionat la fel în plenul de lunea trecută.

VIDEO - România ar putea utiliza testele Covid-19 din salivă. Vicepremierul Dan Barna: 'În măsura în care INSP-ul va spune da'

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.