Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Deputat publică o filmare controversată: pacienții stau la cozi la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca / Ungureanu: Se numește crimă colectivă

Facebook
spital

Pacienții Institutului Oncologic din Cluj-Napoca stau luni dimineață la cozi de zeci de metri în afara spitalului, în frig, fără respectarea distanței de 1,5 metri între ei, susține deputatul USR Emanuel Ungureanu. Acesta publică pe Facebook imagini cu cozile.

„Cozi de zeci de metri la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, azi dimineață (luni-n.r.), de la ora 7! Pacienții cu cancer stau cu orele de dimineață la cozi infernale, în frig pentru a primi tratamentul de care depinde supraviețuirea lor. În plină criză COVID-19 acești bolnavi sunt cei mai expuși infectării. Nu poate fi vorba de distanțare socială aici, nu se respectă cei 1,5 metri între bolnavi. Jandarmii sunt uluiți de suferința oamenilor și nu sunt capabili să ia măsuri. Ce face statul român acum cu acești bolnavi se numește crimă colectivă”, scrie Ungureanu.

Deputatul a cerut Guvernului să emită online rețetele pentru bolnavii de cancer, să desființeze temporar cardurile de sănătate și să valideze consultații telefonice și servicii de telemedicină.

De asemenea, Ungureanu a propus Casei Naționale de Asigurări de Sănătate eliberarea de către casele de asigurări din județe a documentelor pentru pacienții oncologici în format electronic, eliberarea online a rețetelor pentru terapiile orale care nu necesită examinări imagistice sau de laborator de evaluarea a răspunsului la tratament, fără cardul de sănătate sau pe baza adeverinței de asigurat.

„Acest tip de serviciu trebuie însoțit de documentarea unei discuții cu pacientul, telefonic sau pe Skype, FaceTime, din care să reiasă că pacientul poate continua tratamentul”, a explicat Emanuel Ungureanu.

Conducerea Institutului Oncologic „Ion Chiricuță” Cluj-Napoca nu a putut fi contactată.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a declarat, în schimb, că la coadă stau și pacienți noi, dar și cei care vin la control, tratament, consultații.

„Se întâmpla la fel și până acum, doar că, nefiind situația COVID-19, oamenii erau înăuntru. Acum se face triajul în cele 2 corturi din fața Institutului Oncologic a putea identifica persoane cu simptome și a nu-i amesteca cu ceilalți pacienți. S-au luat toate măsurile posibile de fluidizare, având în vedere numărul foarte mare de pacienți”, a spus Abrudean.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.