În cadrul dezbaterii organizate joi seara de Euronews, cei doi candidați rămași în cursa pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan, au fost provocați să răspundă la întrebări legate de stabilitatea cursului leu-euro. Tema economică a stârnit un schimb de replici contondente, în care atacurile politice au deviat rapid de la subiectul inițial.
George Simion a evitat un răspuns tehnic și a plasat problema într-un registru mai larg, cu accente ironice.
„Cursul leu-euro a fost ținut în frâu și la noi, și în Polonia, și în țări care încă nu au intrat în Zona euro de către băncile naționale. În aceste zile am fost acuzat pe nedrept de o grămadă de lucruri. Mă bucur că, în sfârșit, avem un nou Papă. Mai lipsea să fiu acuzat și de nealegerea viitorului Papă”, a spus liderul AUR, fără a oferi o explicație clară privind politicile monetare pe care le-ar susține în calitate de președinte.
Simion a continuat prin a acuza indirect tabăra lui Nicușor Dan pentru actualele probleme economice ale țării.
„Am avut un guvern care în mare parte astăzi stă în spatele lui Nicușor Dan. Avem deficit bugetar istoric, record. În realitate, știm că este mai mare”, a afirmat candidatul AUR.
Răspunsul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan a dat vina pe discursul lui George Simion pentru creșterea cursului.
„Eu sunt cineva care, înainte de a promite, a făcut. La Primăria Capitalei. Am avut o politică nesăbuită guvernamentală și sunt patru lucruri pentru echilibrare financiară: 1 absorbția fondurilor europene, 2 marea evaziune fiscală, 3 limitarea cheltuielilor nesăbuite ale statului, 4 eliberarea pilărarei din companiile de stat. Îl întreb pe domnul Simion cum explică creșterea cursului. Îi dau eu răspunsul: creșterea vine din neîncrederea mediului financiar pentru ce poate să facă un președinte Simion. Pentru că vorbește despre referendum turul II înapoi, de alegeri anticipate, vorbește de naționalizare, vorbește de Călin Georgescu premier. Acesta este motivul pentru care mediul financiar nu are încredre. E motivul pentru care crește cursul, motivul pentru care o să avem inflație, pentru care oamenii o să plătească rate mai mari”, afirmat Nicușor Dan.
Comentează