Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a pus iar pe demolat. După ce în campanie electorală a intrat cu boldozerul peste o clădire din zona centrală, acum Fritz a demolat o celebră pizzerie pentru oraș. Este vorba de Pizzeria Poli, despre care primăria spune că funcționează fără autorizație de 20 de ani de zile.
Iată ce scrie Fritz
"„Ce lege, tată?!” - a fost reacția proprietarului pizzeriei ilegale, în momentul în care colegii mei au venit să pună în aplicare dispoziția de demolare și hotărârea instanței, azi dimineață.
E o atitudine simptomatică, pe care o întâlnim frecvent în cazul construcțiilor ilegale ridicate pe terenul orașului. Oameni care au fentat legea timp de decenii sunt acum surprinși că există legi, și mai ales, că ele chiar se aplică.
Această pizzerie a început ca un mic butic, în anii ’90. În timp, s-a extins abuziv, ajungând să ocupe inclusiv trotuarul din față.
Mulți m-ați întrebat dacă astfel de clădiri nu ar putea fi confiscate sau închiriate de către primărie. Răspunsul este clar: nu, legea nu permite acest lucru. Nu există nicio cale legală de a le introduce în circuitul legal, pentru că au fost construite pe domeniul public, fără autorizație, cu încălcarea flagrantă a tuturor regulilor.
Și să fie limpede: nu vorbim despre greșeli neintenționate. Vorbim despre decenii de complicități și de nepăsare, în care instituțiile statului au închis ochii și nu au protejat ceea ce aparține tuturor. Facem dreptate pentru Timișoara. Și nu ne oprim aici".
În zona în care a fost demolată pizzeria, se construiesc multe blocuri, fiind o zonă situată la trei minute de Iulius Mall și la cinci minute de centru.
Comentează