DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Emmanuel Macron și Donald Trump au făcut SPECTACOL, la Londra, în fața jurnaliștilor: 'Vrei nişte luptători SI frumoşi? Pot să ţi-i dau'

trump macron trump

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a menţinut marţi opinia care i-a iritat pe aliaţii din NATO conform căreia această organizaţie ar fi în ''moarte cerebrală'', în timp ce omologul său american Donald Trump a recunoscut că are o ''mică dispută'' cu acesta despre NATO, dar s-a arătat încrezător că vor putea probabil să o rezolve, potrivit agenţiilor AFP Reuters şi EFE.

Trump şi Macron s-au întâlnit marţi la reşedinţa ambasadorului american la Londra, înaintea începerii summitului NATO, şi au susţinut acolo o conferinţă de presă comună, informează agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Monica Anisie explică de ce România nu trebuie să fie îngrijorată de rezultatele dezastruoase la testele PISA

În timp ce preşedintele american a insistat din nou ca aliaţii să contribuie financiar mai mult pentru apărare, menţionând că va aborda acest subiect şi cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez a subliniat că nu trebuie să se vorbească ''doar despre bani'', ci şi despre o ''strategie clară'' asupra a ceea ce trebuie să fie NATO.

Întrebat de un jurnalist american dacă estimează că Franţa ar trebui să facă mai mult pentru a-şi repatria cetăţenii combatanţi ai grupării Statul Islamic (SI), Trump a spus că îl lasă pe Macron să răspundă, întrebându-l la rândul său pe un ton şoptit dacă ar dori ''nişte combatanţi SI drăguţi''.

Citește și: Va fi gata până la 15 decembrie! Asigurările date de premierul Ludovic Orban

Preşedintele francez a dat un răspuns elaborat, în care a menţionat că luptătorii străini veniţi din ţări europene reprezintă o minoritate în rândul trupelor SI şi că nu ar fi de ajutor să ne concentrăm asupra lor în locul problemei de ansamblu. Macron a precizat că prioritatea sa este să încheie războiul împotriva grupării jihadiste.

''De aceea el este un mare politician, pentru că acesta este unul dintre cele mai mari non-răspunsuri pe care le-am auzit, şi este OK'', a comentat Trump declaraţia lui Macron.

Citește și: Panică în Educație! Cifrele care cutremură sistemul

Acesta din urmă a mai spus la această conferinţă de presă că îşi menţine afirmaţia conform căreia NATO este în ''moarte cerebrală'', afirmaţie pe care anterior liderul de la Casa Albă a calificat-o drept ''foarte jignitoare'', acum el având însă un ton mai conciliant.

''Am făcut multe lucruri împreună ca parteneri. Ţările noastre au fost partenere în multe acţiuni, inclusiv unele care privesc radicalismul islamic şi mereu s-au încheiat bine'', a spus Trump, lăudând mai ales rezultatele lui Macron în Africa, referindu-se la combaterea terorismului în Mali.

Citește și: Surse PSD ar vrea să blocheze legea privind eliminarea pensiilor speciale

Pe de altă parte, Macron a cerut să se stabilească cu Rusia un dialog strategic ''fară naivitate'' pentru a reduce stările conflictuale cu această ţară, dar cu o ''precondiţie'', şi anume soluţionarea crizei dintre Rusia şi Ucraina.

Cât despre taxarea giganţilor internetului, un alt subiect de dispută între Paris şi Washington, acesta din urmă ameninţând că va suprataxa produsele cu specific francez ca represalii, cei doi preşedinţi au apreciat că acest conflict comercial poate fi soluţionat. ''Avem un diferend minor. Cred că-l vom putea depăşi'', a spus Trump. ''Cred că vom putea rezolva această situaţie cu preşedintele Trump'', a afirmat la rândul său Macron.

Citește și: FBI se implică în România! Anchetă de amploare, în colaborare cu Poliția Română .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.