VIDEO Flacăra Olimpică a fost aprinsă la Beijing. Începe cea de-a XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. Preşedintele CIO: Daţi păcii o şansă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-02-2022

Actualizat: 04-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.insidethegames.biz/

Flacăra olimpică a fost aprinsă, vineri, pe stadionul Naţional din Beijing (Cuib de pasăre), astfel că a XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă poate începe.

Torţa olimpică a ajuns pe stadion purtată de o ştafetă formată din mai mulţi campioni olimpici chinezi şi a fost aprinsă într-un vas în forma unui fulg de nea.

”În lumea noatră fragilă, în care conflictele şi neîncrederea cresc, noi arătăm lumii că este posibil să fim adversari redutabili şi să trăim în pace şi respect. Misiunea Jocurilor Olimpice este să ne unească într-o competiţie paşnică, să construim întotdeauna poduri şi să nu ridicăm ziduri. Această misiune este susţinută larg de Comisia Generală a ONU. Îndemnăm atleţii olimpici să promoveze pacea între naţiuni. Eu îndemn toate autorităţile politice din întreaga lume să respecte armistiţiul olimpic”, a declarat Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

”Daţi o şansă păcii”, a subliniat Thomas Bach.

Jocurile Olimpice au fost declarate deschise de către preşedintele Chinei, Xi Jinping.

România este reprezentată de 22 de sportivi la competiţia de la Beijing.

La ceremonia de deschidere au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, prinţul Albert de Monaco, dar şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Jocurile Olimpice de la Beijing se încheie la 20 februarie.

Este pentru prima oară când un oraş găzduieşte atât JO de vară (2008), cât şi cele de iarnă (2022).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri