DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Florin Cîțu, nervos pe constructorii de autostrăzi: Nu se va mai lucra aşa!

Automarket
autostrada constructie

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că în privinţa proiectelor de infrastructură nu se va mai lucra ca până acum, menţionând că a învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, iar toate proiectele din acest domeniu vor fi realizate în termenul asumat de la început.

Florin Cîţu a afirmat, marţi, într-o vizită făcută pe şantierul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, că problema este aceea că sunt începute proiecte de infrastructură, dar că durează până când sunt finalizate.

„Problema pe care o văd şi o vom remedia în această guvernare este că începem proiecte de infrastructură şi apoi durează şi durează şi durează. Şi acest proiect, înţeleg că a fost în 2007 prima intenţie, dar în 2015 a fost pregătit şi abia acum putem să vedem că se apropie de finalizare. Ceea ce pot să vă garantez este că nu se va mai lucra aşa de acum înainte. Am învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, atât pe finanţări din fonduri europene, cât şi pe finanţările de la buget şi toate aceste proiecte de infrastructură pe care le pornim acum, şi aţi văzut că am pornit la Sibiu-Piteşti şi A7 şi sunt mai multe, vor fi făcute exact în termenul pe care ni-l asumăm de la început. Aici am vorbit clar, acest pod va fi terminat la finalul anului, este asumată, resursele financiare sunt puse la dispoziţie, trebuie doar să continuăm”, a afirmat Cîţu.

El a precizat că fiecare proiect de infrastructură va fi finalizat la termenul anunţat de la început.

"Dar nu este doar despre aceste obiective, este despre toate obiectivele de infrastructură în România care au fost tărăgănate ani de zile. Vom modifica şi legislaţia, vom avea şi resursele ca de acum înainte când începe şi avem un termen de finalizare să ne ţinem de termen. România are nevoie de infrastructură şi este unul dintre obiectivele pentru care merg astăzi la Bruxelles”, a transmis premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.