Chiar dacă are doar un an de funcționare, a reușit să atragă aproximativ 30.000 de turiști. Este vorba despre căsuța de la Cisnădioara, care se află la doar 12 km de Sibiu, în mijlocul naturii, într-un peisaj de poveste.
"Aici, veți găsi un refugiu unic, inspirat din lumea fanteziei, unde natura și confortul se împletesc armonios”, scrie într-o scurtă prezentare a casei.
Planuri de extindere
Proprietarul casei spune că este foarte mulțumit și deja are planuri de extindere.
„După un an de funcționare pot spune că totul merge foarte bine. (...) Oamenii nu vin doar pentru căsuță, ci pentru curte, verdeață, liniște, cafeaua băută într-un loc frumos. (...) Avem lucruri puține, dar totul este de calitate”, a precizat Emil Ilie Bratu, proprietarul casei, pentru Turnul Sfatului.
"Casa hobbiților”
De asemenea, boierul Ilie susține că are și un plan investiții de jumătate de milion de euro pentru "Casa hobbiților”.
„Scopul este să pregătim câteva camere în casă pentru vizitat, unde turiștii să se poată relaxa, precum o sală de mese, o sufragerie și altele. De asemenea plănuim să deschidem un mic restaurant, iar cafeneaua o mutăm înăuntru. Iar, într-un final, o să oferim și cazare, probabil vom avea șase camere pentru oaspeți”, a explicat proprietarul.
Casa se întinde pe o suprafață de peste 600 metri pătrați, iar proprietarul s-a inspirat din celebrul film "Stăpânul Inelelor”. Proiectarea a durat trei ani, iar lucrările de construcție efectivă au necesitat alți 6 ani.
Comentează