VIDEO FOTO Magia sărbătorilor la târgurile de crăciun te bucură, dar îți golește portofelul. Cât costă o porție de sarmale sau un pahar de vin fiert

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-11-2025 23:35

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Târgul de Crăciun Craiova

Craiova și Sibiul au furat startul sărbatorilor de iarnă, impresionând prin decoruri spectaculoase și atmosferă de Crăciun, însă prețurile mari la mâncare și dulciuri îi fac pe mulți să se gândească de două ori înainte să scoată banii din portofel.

Târgurile de Crăciun de la Craiova și Sibiu și-au deschis porțile vineri seara, atrăgând zeci de mii de vizitatori în centrul orașelor, fascinați de decorațiuni, brazi uriași și atmosfera festivă. Cu toate acestea, prețurile ridicate la mâncare, dulciuri și atracții fac ca mulți să fie cumpătați în cheltuieli.

Târgul de Crăciun de la Craiova

De asemenea, și Târgul de Crăciun din Craiova are prețuri ridicate. Anul acesta, prețul unei căni pornește de la 30 de lei, în timp ce jucăriile au prețuri de la 20 de lei. Mănușile sunt 20 de lei, în timp ce o căciulă de iarnă costă 40 de lei. Ornamentele cu „Spărgătorul de Nuci” pornesc de la 25 de lei, iar un set de căni cu aceeași tematică are un preț cuprins între 100 și 150 de lei, potrivit Antena 3 CNN.

La capitolul mâncare și băutură, anul trecut, un pahar de vin fiert costa 15 lei, 100 de grame de pomana porcului – 12 lei, iar o porție de fasole cu cârnați – 25 de lei.

Programul Târgului de Crăciun de la Craiova în 2025

Târgul funcționează zilnic, după următorul program:

Luni – Joi: 12:00 – 22:00

Vineri: 12:00 – 23:00

Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 23:00

Ninsoarea artificială are loc în fiecare seară, odată cu survolul saniei lui Moș Crăciun.

Târgul de Crăciun de la Sibiu

La Târgul de Crăciun de la Sibiu, o porție de două sarmale sau un gulaș de vită costă 40 de lei, iar clătitele cu ciocolată Dubai sau Santa’s Red Velvet au același preț. Băuturile calde sunt, de asemenea, scumpe: un pahar cu vin fiert costă între 15 și 18 lei, un espresso 14 lei, iar ciocolata caldă 17 lei. Dulciurile precum turta dulce cu ghimbir sau clătitele cu ciocolată obișnuită costă între 20 și 25 de lei, în timp ce vata de zahăr ajunge la 15 lei.

Atracțiile pentru copii și adulți vin și ele cu prețuri ridicate: o călătorie de trei minute cu trenulețul, caruselul sau roata panoramică costă 20 de lei. Dar, vizitatorii au fost impresionați de frumusețea târgului și au stat la coadă pentru a face poze cu bradul de Crăciun, potrivit turnulsfatului.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri