VIDEO Grindeanu, despre îngrijorările antreprenorilor în cazul creșterii salariului minim: 'Nu trebuie să discutăm doar din punctul de vedere al patronilor'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 30-10-2025 20:31

Actualizat: 30-10-2025 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: captura

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, a comentat, joi seară, în cadrul unei conferințe de presă, semnalele venite din partea antreprenorilor potrivit cărora, odată cu creșterea salariului minim, multe IMM-uri s-ar putea închide. Acesta a fost rugat să le transmită un mesaj.

Sorin Grindeanu a transmis că discuția despre economie trebuie privită „din toate perspectivele”, subliniind că și angajații merită salarii decente, și nu ar trebui ca doar patronii să primească sprijin.

,,Nu trebuie să priviți lucrurile doar din această perspectivă. Și angajații trebuie să aibă salarii decente, nu trebuie să discutăm doar din punctul de vedere al patronilor. Oamenii trebuie plătiți conform regulilor Uniunii Europene.

Eu aștept, și am cerut deja, ca ministrul Finanțelor să vină cu un raport, o informare legată de ce înseamnă să nu mărim salariul minim: dacă riscăm sau nu să intrăm în procedură de infringement. S-ar putea să intrăm.'', a declarat Grindeanu.

,,Germania, de exemplu, a majorat salariul minim săptămâna aceasta. Aștept din partea ministrului să vedem dacă există un impact bugetar și care ar fi acesta, iar apoi vom lua o decizie.

Trebuie să privim lucrurile din toate perspectivele. Vedem în noiembrie, la reuniunea tripartită.'', a completat acesta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri