Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat de jurnalistul Victor Ciutacu, în direct la România TV, despre presupusa existență a unei „înțelegeri secrete” cu președintele Nicușor Dan, în contextul nominalizării lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Grindeanu a respins categoric existența unei astfel de înțelegeri și a spus că se aștepta ca el să fie desemnat pentru funcția de prim-ministru.
Victor Ciutacu l-a întrebat dacă este „următoarea nominalizare a domnului Nicușor Dan, în cadrul înțelegerii secrete pe care a făcut-o cu domnia sa”, după nominalizarea lui Siegfried Mureșan.
„Nu, niciun fel de înțelegere secretă cu Nicușor Dan. Pentru mine a fost o surpriză nominalizarea, neplăcută”, a răspuns Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă nu se aștepta ca președintele să îl nominalizeze pe Mureșan, liderul PSD a precizat: „Nu. Eu mă așteptam să fiu eu nominalizat”.
Grindeanu: „Ăsta este mandatul pe care îl am de la Partidul Social Democrat”
Victor Ciutacu l-a întrebat apoi dacă a avut o discuție în prealabil cu președintele Nicușor Dan și dacă acesta l-a întrebat dacă este pregătit să preia funcția de premier.
Grindeanu a făcut referire la consultările de la Cotroceni și la mandatul primit din partea PSD.
„Este mandatul pe care îl am de la Partidul Social Democrat, având în spate cel mai mare grup parlamentar din Parlamentul României. Ăsta a fost mandatul. Repet, m-aș fi așteptat la altceva”, a declarat liderul PSD.
În ceea ce privește nominalizarea lui Siegfried Mureșan, Grindeanu a spus că aceasta a fost o surpriză pentru el și a criticat public poziția acestuia.
„Pentru mine a fost o surpriză această nominalizare a lui Siegfried Vasile Mureșan, pentru că pare total rupt de realitate acest domn și pare că nu-și dorește”, a afirmat Grindeanu.
Ce spune Grindeanu despre o eventuală a treia nominalizare
Victor Ciutacu l-a întrebat apoi ce se va întâmpla în cazul în care Siegfried Mureșan nu va reuși să obțină voturile necesare în Parlament și dacă se așteaptă ca Nicușor Dan să facă o a treia nominalizare sau să fie declanșate alegeri anticipate.
Grindeanu a răspuns că, din declarațiile făcute până acum de șeful statului, înțelege că acesta ar putea face o nouă nominalizare.
„Din declarațiile pe care le-am văzut până acum la domnul președinte Nicușor Dan, pare că mai face o nominalizare. Asta e ceea ce am văzut, dacă nu mă înșel, într-o declarație pe care a dat-o chiar postului dumneavoastră cu privire la organizarea de alegeri anticipate. Pare că va mai fi...”, a spus liderul PSD.
Întrebat direct dacă se așteaptă la o a treia nominalizare, Grindeanu a precizat că decizia îi aparține președintelui.
„Păi, iarăși e prerogativa pe care o are președintele. Noi vom merge cu acest mandat”, a afirmat acesta.
Grindeanu: „Voi încerca să am în spate o majoritate transparentă”
Discuția s-a mutat apoi asupra formării unei majorități parlamentare. Victor Ciutacu l-a întrebat cu cine va negocia PSD și dacă vor exista discuții cu AUR, UDMR și celelalte formațiuni parlamentare.
Grindeanu a spus că va discuta cu toate partidele și că, în eventualitatea în care va fi nominalizat premier, își dorește o majoritate clară și transparentă.
„V-am spus și astăzi, la conferința de presă, că voi avea discuții și voi discuta cu toată lumea din Parlament. Voi încerca să, dacă voi fi nominalizat, să am în spate o majoritate transparentă, domnule Ciutacu, fiindcă, dacă nu avem o majoritate transparentă și avem un vot de conjunctură, de frică, dacă vreți, și guvernul trece, acel guvern va fi un guvern slab, un guvern cu o durată de viață extrem de scurtă, până la o primă moțiune de cenzură, și nu rezolvăm absolut nimic”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a precizat că este dispus să discute inclusiv cu Ilie Bolojan și cu PNL, după ce jurnalistul a adus în discuție negocierile pentru formarea unei majorități.
Întrebat dacă va discuta și cu AUR, liderul PSD a răspuns fără să excludă vreo formațiune: „Da, discut cu toată lumea, evident”.





























Comentează