VIDEO Grindeanu nu acceptă niciun compromis în privința Anghel Saligny. Ce va face PSD dacă premierul îi transmite că nu sunt bani pentru investițiile dorite

Autor: Alice Draghici

Publicat: 11-08-2025 14:16

Actualizat: 11-08-2025 17:31

Article thumbnail

Sursă foto: captura

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite ca PSD să revină la şedinţele coaliţiei. Adoptarea unui pachet de eliminare a privilegiilor trebuie rezolvată înainte de discuţiile pentru cel de-al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar avute în vedere.

 

„Așteptăm să fie adoptat cât mai rapid acel pachet pentru eliminarea privilegiilor, mâine dacă se poate, după care vor avea întâlnire cu Ministerul Finanțelor pentru a discuta despre investiții, execuția la zi etc (...) după care vom reveni (la ședințele coaliției)”, a declarat liderul PSD după ședința partidului.

„Dacă vorbim depre un pachet de eliminare a privilegiilor, mâine poate fi adoptat acest lucru prin asumarea (angajarea n.r.) răspunderii (guvernului)”, a continuat șeful PSD.

PSD a decis să NU părăsească guvernarea, dar impun anumite condiții: Abia atunci vom reveni la masa coaliție

Întrebat dacă PSD va ieși de la guvernare în condițiile în care premierul îi va reaminti că nu sunt bani pentru continuarea tuturor proeictelor de investiții din programul Anghel Saligny, Grindeanu a răspuns:

„Eu cred că trebuie să discutăm cu datele pe masă. În acest moment am enunțat foarte clar care sunt priritățile PSD”.

Discuții cu Bolojan

Cât despre discuțiile cu premierul Ilie Bolojan privind acest pachet de eliminare a privilegiilor, Grindeanu a spus că: „prima oară am discutat cu colegii mei din PSD și asta este linia pe care o adoptă PSD astăzi și mă voi auzi și îi voi transmite premierului după aceste declarații de presă ceea ce PSD a hotărât azi în unanimitate”.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri