VIDEO Imagini de coșmar în Afganistan: Cel puțin 76 de morți după ce un autobuz cu deportați afgani a luat foc

Autor: Diana Pană

Publicat: 20-08-2025 18:20

Actualizat: 20-08-2025 22:36

Article thumbnail

Sursă foto: khaama.com

Un autobuz care transporta afgani deportaţi recent din Iran a intrat într-o coliziune şi a luat foc marţi, zeci de bărbaţi, femei şi copii pierzându-şi viaţa, relatează CNN, citat de news.ro.

Cel puţin 76 de persoane au murit în urma ciocnirii care a avut loc pe un drum din Herat, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Mufti Mohammad Yousuf Saeedi.

Autobuzul, care plecase din Islam Qala, un oraş situat lângă graniţa dintre Afganistan şi Iran, se îndrepta spre capitala Kabul când s-a produs accidentul, a spus Saeedi.

Imaginile de la faţa locului arată autobuzul cuprins de flăcări, cu nori de fum dens care se ridică spre cer. Fotografiile arată vehiculul carbonizat, înconjurat de oameni.

Cadavrele carbonizate ale pasagerilor au fost transportate la un spital provincial, potrivit lui Ahmadullah Muttaqi, directorul Departamentului de Informaţii şi Cultură din provincia Herat.

Cel puţin 17 copii au murit în accident, a declarat Muttaqi.

Accidentul devastator a avut loc în contextul intensificării deportării imigranţilor afgani fără documente din Iran. Teheranul şi-a declarat anterior intenţia de a expulza milioane de afgani fără documente care făceau în Iran munci prost plătite, adesea în condiţii dificile.

Deportările – parte a unui program anunţat de Iran în martie – au crescut radical în zilele care au urmat conflictului dintre Iran şi Israel, alimentate de acuzaţii nefondate că afganii ar fi spionat pentru Israel înainte şi în timpul atacurilor.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste jumătate de milion de afgani au fost expulzaţi din Iran în cele 16 zile de după încheierea conflictului cu Israelul, în iunie, în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari mişcări forţate de populaţie din acest deceniu.

Mulţi afgani trăiesc de ani de zile în Iran, adesea în condiţii semipermanente, în ciuda lipsei documentelor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri