Stadiul lucrărilor pe şantierul secţiunii Suplacu de Barcău-Chiribiş a autostrăzii Transilvania a ajuns la 5%, în condiţiile în care săpăturile au început în data de 20 ianuarie, a anunţat sâmbătă directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
"Antreprenorul român (Construcţii Erbaşu) este bine mobilizat în şantier cu 313 muncitori şi 202 utilaje care execută lucrări la: deblee, podeţe, consolidări, armare şi cofrare fundaţii, elevaţii şi suprastructură", a notat Pistol pe pagina de Facebook.
Potrivit acestuia, contractul, finanţat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 884,12 milioane lei (fără TVA). Constructorul are la dispoziţie 18 luni pentru execuţia lucrărilor pe această secţiune cu o lungime de 26,35 km.
Comentează