VIDEO Incendiu la un depozit de mase plastice şi cauciucuri. Locuitorii din zonă s-au autoevacuat

Autor: Liana Ganea

Publicat: 20-11-2025 08:29

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Jochen Tack / Alamy / Profimedia

Un puternic incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la un depozit de mase plastice şi cauciucuri din localitatea Herăşti, judeţul Giurgiu. Locuitorii din zonă s-au autoevacuat.

”Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineaţă, într-un depozit de mase plastice şi cauciucuri provenite din dezmembrări. Evenimentul a avut loc în localitatea Herăşti. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Staţiei Colibaşi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti–Ilfov, cu şapte autospeciale”, informează joi ISU Giurgiu via News.

Aceştia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, existând riscul de propagare la imobilele din proximitate. Pompierii au acţionat rapid pentru limitarea extinderii flăcărilor.

Preventiv, din locuinţele învecinate s-au autoevacuat şapte persoane.

Incendiul este localizat,  iar forţele de intervenţie acţionează pentru lichidarea ultimelor focare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri